A fost stabilit programul primei etape a Ligii 2


O săptămână şi jumătate a mai rămas până la startul noului sezon al Ligii 2, ediţia 2019/2020, unul dintre cele mai puternice din istoria sa, iar programul primei etape a fost stabilit de Federaţia Română de Fotbal şi televiziunile deţinătoare de drepturi.

Meciul care deschide competiţia va avea loc la Reşiţa, pe stadionul ”Mircea Chivu”, vineri, 2 august, de la ora 18:00, şi le va aduce faţă în faţă pe nou-promovata CSM Reşiţa şi pe ”U” Cluj, două echipe cu pretenţii în acest sezon.

Sâmbăta sunt programate alte şase partide, programate în trei intervale orare. Cele care sunt mai interesante au fost stabilite după amiază. UTA – Dunărea Călăraşi începe la ora 13:00, iar Rapid – SSC Farul are debutul la ora 18:00.

Duminică se joacă alte două meciuri. SCM Gloria Buzău – Csikszereda începe la ora 11:00, iar Metaloglobus – Petrolul, de la ora 13:30.

În fine, etape se încheie tocmai marţi seară. Întâlnirea dintre FC Argeş şi Ripensia e programată de la ora 19:30.

Programul etapei 1 a Ligii 2, ediţia 2019/2020:

vineri, 2 august, ora 18:00
CSM Reşiţa – Universitatea Cluj
sâmbătă, 3 august, ora 11:00
Concordia Chiajna – Daco-Getica Bucureşti
Turris Oltul Turnu Măgurele – Pandurii Târgu Jiu
ASU Politehnica Timişoara – CS Mioveni
Luceafărul Oradea – Sportul Snagov
sâmbătă, 3 august, ora 13:00
UTA Arad – Dunărea Călăraşi
sâmbătă, 3 august, ora 18:00
Rapid – SSC Farul Constanţa
duminică, 4 august, ora 11:00
SCM Gloria Buzău – FK Csikszereda
duminică, 4 august, ora 13:30
Metaloglobus Bucureşti – Petrolul Ploieşti
marţi, 6 august, ora 19:30
FC Argeş – Ripensia Timişoara
sursa:prosport.ro

loading...
Loading...

Citește și

DUELUL PANDURILOR | Pandurii, încrezătoare înaintea meciului cu Viitorul Pandurii

Deşi Pandurii Lignitul Târgu Jiu nu a bifat vreun punct şi a marcat primul gol …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: