A vrut să își omoare soția

cutit-sange

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Mladin Bebe, din comuna Teleşti, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

Din probatoriul administrat de procuror în cursul urmăririi penale, a rezultat că inculpatul Mladin Bebe, care este căsătorit cu persoana vătămată M.E., din 1975, având împreună trei copii majori, obişnuieşte să consume băuturi alcoolice şi pe acest fond devine violent şi îşi agresează soţia. La data de 28 iulie 2014, în jurul orelor 19,00, după ce consumase cca. 750 ml ţuică, inculpatul a avut o discuţie contradictorie cu soţia sa, ocazie cu care a luat un cuţit (cu lungimea totală de 30 cm şi lama de 17,5 cm) aflat pe masa din camera în care dormeau, cu care i-a aplicat o lovitură soţiei sale, M.E. în zona gâtului, latero-cervicală stânga, în timp ce aceasta se afla aşezată pe marginea patului. Mladin Bebe a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore în baza ordonanţei de reţinere din 29 iulie 2014, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi ulterior a fost arestat preventiv în cauză  prin hotărârea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Gorj, la solicitarea Parchetului.

Loading...

Citește și

Polițist de la Înmatriculări, acuzat că a luat mită de 26 de ori

Un agent de Poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.