Accident cu doi răniți la Câlnic! O autoutilitară a intrat în coliziune cu un autoturism


O autoutilitară condusă de un bărbat de 31 de ani, din comuna Telești, a intrat în coliziune, miercuri, cu un autoturism, pe raza comunei Câlnic. Două femei, pasagere în autoturism, au avut nevoie de îngrijiri medicale. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că vinovat de producerea accidentului este șoferul autoutilitarei.

„La data de 10 iulie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu , au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul că, pe DN 67 Câlnic, a avut loc un accident rutier soldat cu victime. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 31 de ani, din localitatea Telești, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 67 Câlnic, din direcția Târgu-Jiu către Motru, la efectuarea unui viraj la stânga, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism,condus de un tânăr, de 19 ani, din municipiul Motru, care circula regulamentar din sens opus,intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului a rezultat rănirea a două femei de 47 și 20 de ani, ambele din localitatea Broșteni, județul Mehedinți, acestea fiind pasagere în autoturism. Cele două femei au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Polițiștii continuă cercetările, fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

loading...
Loading...

Citește și

VIDEO: Descinderi la locuințele unor falsificatori de euro, care acționau și în Gorj

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara și Structura Centrală, sub coordonarea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: