Accident cu doi răniți, la Licurici! Şoferul care l-a provocat avea permisul suspendat


Doi oameni au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în comuna Licurici. În urma verificărilor, poliţiştii au descoperit că una dintre victime a provocat evenimentul. Tânărul de 20 de ani, din localitate, a ignorat faptul că avea permisul suspendat și s-a oprit cu mașina într-un copac. Acesta și pasagerul din autovehicul, un tânăr de 18 ani, au ajuns la spital. „La data de 22 august, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un participant la trafic, cu privire la faptul că pe raza comunei Licurici, s-a produs un eveniment rutier cu victime. Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce un tânăr de 20 de ani, din comuna Licurici, conducea un autoturism pe DN67B Licurici, într-o curbă ușoară la stânga a pierdut controlul volanului, părăsind carosabilul și intrând în coliziune cu un copac. În urma evenimentului, atât șoferul, cât și un pasager, de 18 ani, din aceeași localitate, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că tânărul de 20 de ani avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, suspendat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice de o persoană care are dreptul de a conduce suspendat”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
loading...
Loading...

Citește și

FOTO: Ei sunt câştigătorii titlurilor de Miss & Mister la Balul Bobocilor de la Colegiul Național Ecaterina din Tg-Jiu

În urma concursului de frumusețe organizat de Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu din Târgu-Jiu, vineri seara, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: