Accident cu șase răniți la Târgu-Jiu! Unul dintre șoferi, acuzat că făcea „liniuțe”

Un accident grav s-a petrecut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Târgu-Jiu. Șase persoane au fost rănite din vina unui șofer care a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu un alt autoturism. Evenimentul rutier ar fi avut loc în timpul unei curse ilegale de mașini, în centrul orașului. „Pe bulevardul Constantin Brâncuși a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Șase persoane au fost rănite în urma acestui accident, una dintre ele fiind încarcerată. Ajunși primii la fața locului, polițiștii locali au intervenit pentru acordarea primului ajutor victimelor, izolarea zonei, precum și pentru fluidizarea traficului rutier. În cel mai scurt timp, la fața locului au ajuns reprezentanții ISU Gorj, dar și ai Poliției Municipale Târgu-Jiu.

Unul dintre autoturismele accidentate ar fi fost implicat într-o cursă ilegală, «liniuță», pe bulevardul Constantin Brâncuși. Precizăm faptul că anterior producerii accidentului, conducătorul unui alt autoturism a fost sancționat contravențional cu suma de 500 lei pentru «drifturi» în parcarea din Piața Centrală”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Târgu-Jiu. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul savârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. „Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 23 de ani, din comuna Bengesti-Ciocadia, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Constantin Brâncuși, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din municipiul Târgu-Jiu. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorilor auto, precum și a altor patru tineri cu vârste cuprinse între 16 și 36 de ani, pasageri în cele două autovehicule. Răniții au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Loading...

Citește și

FOTO: Zeci de ghivece cu droguri, descoperite în locuința unui tânăr

Un bărbat de 31 de ani, din județul Dolj, a fost arestat preventiv, marți, după …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.