Accident grav la Crasna! Și-a băgat prietenul în spital, după ce s-a urcat beat la volanul unui BMW | FOTO


Un șofer începător din comuna Crasna s-a răsturnat cu BMW-ul, pe strada Linia Nouă, din localitate. Polițiștii au descoperit că adolescentul de 19 ani s-a urcat la volanul mașinii sale, după ce a consumat alcool. Acesta a luat cu el în autoturism şi un prieten, de aceeași vârstă, care se află în stare gravă la spital.

Accidentul a avut loc joi dimineața, iar șoferul s-a ales cu dosar penal. ”La data de 9 august, Politia orașului Novaci a fost sesizată, prin apelul 112, de un participant la trafic, cu privire la faptul că pe raza localității Crasna a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat faptul că un tânăr de 19 ani, din comuna Crasna, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 665 Crasna, într-o curbă periculoasă la dreapta a pierdut controlul asupra direcției, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un indicator rutier și un gard, după care s-a răsturnat. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a unui tânăr de 19 ani, din comuna Crasna, pasager în autoturism, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultând o concentrație de 0,51 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, și conducerea unui autoturism pe drumurile publice de o persoană aflată sub influența alcoolului”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.


loading...
Loading...

Citește și

Cântăreț bisericesc, prins cu substanțe etnobotanice la Târgu-Jiu! Acesta nu era singur: „Nu erau coerenți în vorbire și nu își păstrau echilibrul”

Doi tineri din Târgu-Jiu, un minor de 16 ani și un student la Teologie, care …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.