Accident la Crasna! Trei persoane, rănite după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un stâlp, după care a luat foc

Un accident spectaculos a avut loc miercuri, pe raza comunei Crasna. Graba și lipsa de experiență la volan au făcut trei victime. Un șofer în vârstă de 19 ani a depășit, prin loc nepermis, autoturismul din fața sa, condus de un pompier aflat în timpul liber, după care s-a izbit de un stâlp.

”Din cercetările efectuate de polițiști la fata locului a reieșit faptul că un tânăr de 19 ani, din comuna Crasna, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, a efectuat manevra de depășire a unui autoturism prin loc nepermis, iar într-o curbă a derapat și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. În urma impactului, doi tineri de 17 ani și un bărbat de 37 de ani, pasageri în autoturism, au suferit leziuni, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Pompierul martor la întregul eveniment a sărit imediat în ajutorul victimelor. ”Mașina care a fost implicată în accident a depășit, înaintea impactului, un autoturism la volanul căriia se afla un coleg, pompier, care era în timpul liber.
Dupa ce a lovit stâlpul, mașina a luat foc, iar colegul nostru a intervenit cu un stingător și a lichidat incendiul, după care a acordat prim ajutor victimelor până la sosirea echipajelor la fața locului. În urma examinării medicale la fața locului, trei persoane fost transportate la spital”, a precizat Florin Chisim, purtătorul decuvânt al ISU Gorj. Plutonierul major Popică Valentin a fost felicitat de superiori.

”Popică, cum îi spun colegii, era în trecere când a văzut maşina care intrase în stâlp cuprinsă de flăcări. L-a pus pe un prieten să sune la 112 şi el a sărit să-i ajute pe cei patru tineri care se aflau în maşină. A stat lângă colegii lui până când a fost sigur că nimeni nu mai are nevoie de ajutor. Apoi, s-a suit în maşină şi a plecat. Îşi va continua ziua ca pe oricare altă zi liberă. Este pompier şi pentru el este foarte normal ce s-a întâmplat astăzi! Nu se consideră un erou, se consideră un om cu spirit civic. Aşa trebuie să fim toţi. Să-i ajutăm pe cei care au nevoie de ajutorul nostru! Nu ne costă nimic. Popică face parte din lotul sportiv al unităţii noastre şi ne-a reprezentat cu succes la numeroase competiţii. Şi-a demonstrat pregătirea, profesionalismul şi dragostea pentru această meserie…mărturie stau premiile pe care le-a obţinut! Suntem mândri de tine Popică, pentru tot ce ai făcut astăzi şi pentru tot ce ai făcut de-a lungul carierei tale! Noi ştim că eşti un adevărat profesionist şi un om cu suflet mare”, este mesajul postat de reprezentanții ISU pe pagina de Facebook a instituției.

loading...
Loading...

Citește și

Toni Greblă, numit în funcţia de şef al Secretariatului General al Guvernului! Cine a spus că este „cunoscut pentru problemele în justiţie”

Fostul senator Toni Greblă este, de luni, noul secretar general al Guvernului, printr-o decizie a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.