Accident la Târgu-Jiu, provocat de un șofer din Mehedinți


Un tânăr de 28 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, a ajuns la spital, miercuri, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a ciocnit cu o autoutilitară, la volanul căreia se afla un bărbat din Drobeta Turnu Severin. Accidentul a avut loc pe Calea București, din Târgu-Jiu. Polițiștii au stabilit că șoferul din Mehedinți ar fi fost vinovat de producerea evenimentului. „Din primele cercetări efectuate de polițiști la fata locului a reieșit faptul că un bărbat de 55 de ani, din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, nu s-a asigurat la plecarea de pe loc cu o autoutilitară și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de un tânăr de 28 de ani, din Târgu-Cărbunești, din direcția Târgu-Jiu spre Vâlcea. În urma impactului, șoferul în vârstă de 28 de ani a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

La fața locului au fost trimise și echipaje ale ISU Gorj, care au ajuns imediat, accidentul producându-se în apropierea sediului pompierilor. „Am fost solicitați să intervenim la un accident rutier produs pe strada Calea București, din municipiul Târgu-Jiu, în care au fost implicate două autovehicule. La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, care au constatat că, în urma impactului, a rezultat o victimă care nu era încarcerată și care nu a suferit leziuni grave. Echipajul SMURD i-a acordat primul ajutor calificat la fața locului și a transporat victima la UPU”, au precizat reprezentanții ISU Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

A murit cel mai bun medic dermatolog din Gorj! Doctorul Davidescu înmormântat marți în Cimitirul Municipal!

  Constantin Davidescu, medic de excepție, fost șef al Secției de Dermatologie a SJU Târgu-Jiu, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: