Accident rutier pe fondul neatenției la volan

La data de 22 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112 de un participant la trafic, cu privire la faptul că pe raza comunei Licurici, s-a produs un eveniment rutier cu victime.

Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că în timp ce un tânăr, de 20 de ani, din comuna Licurici, conducea un autoturism pe DN67B Licurici, într-o curbă ușoară la stânga a pierdut controlul volanului părăsind carosabilul și intrând în coliziune cu un copac.

În urma evenimentului atât șoferul cât și un pasager, de 18 ani, din aceeași localitate, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că tânărul de 20 de ani avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, suspendat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice de o persoană care are dreptul de a conduce suspendat.

loading...
Loading...

Citește și

Incendii de vegetaţie în insula greacă Zakynthos. Sute de persoane, evacuate

Autorităţile din insula greacă Zakynthos au evacuat duminică aproximativ 300 de localnici şi turişti din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: