Acoperișul casei familiei Cernăzeanu va fi refăcut

În luna august, acoperișul casei familiei Cernăzeanu, din Scoarța-Colibași, a ars, iar mare parte din locuință a fost afectată de apa folosită de pompieri la stingerea incendiului. Emilia Cernăzeanu și tatăl ei și-au văzut munca de o viață făcută scrum. Cu ajutorul unor oameni cu suflet mare, acoperișul locuinței va fi refăcut în cel mai scurt timp.

Aflând nenorocirea care a lovit familia Emiliei Cernăzeanu, o tânără de 28 de ani, mamă a doi copii minori, cotidianul Gorj Domino a încercat să îi ajute, apelând la cititorii ziarului, dar și la autorități. Astfel, în urma demersurilor lui Alin Văcaru, prefectul județului Gorj, din județul Neamț au fost aduse lemnele necesare refacerii acoperișului, prefectura suportând și costurile transportului. Primăria Scoarța i-a promis Emiliei Cernăzeanu suma de o mie de lei, iar de la Artego, femeia a primit 500 de lei și materiale de construcție (balastru, fier beton, cuie etc.) în valoare de o mie de lei. De asemenea, de la Obștea Novaci, această familie a primit alte materiale de construcție necesare refacerii acoperișului distrus în incendiu. Emilia Cernăzeanu are doi băieți, Radu (8 ani) și Ștefănuț (2 ani). Venitul familiei Cernăzeanu este mic, Matei – tatăl Emiliei – are o pensie de 500 de lei, iar tânăra primește 80 lei ca alocație suplimentară pentru cel mai mic dintre băieți. Ca să mai facă rost de bani, femeia muncește cu ziua pe unde poate.

Acoperișul prinde contur

În cel mai scurt timp, trebuie refăcute cele două camere, centura casei, acoperișul casei, care a fost distrus în totalitate. Cititorii Gorj Domino au donat haine, jucării, încălțăminte și produse alimentare, care au ajuns la această familie din satul Colibași. „Au venit muncitorii și au turnat joi centura și șapa și vin sâmbătă să dea drumul la acoperiș. Au făcut fierul beton, l-au îndreptat. Au spus că vor termina în câteva zile. Am primit ajutor de la mulți oameni, a venit aici prefectul, după ce redactorii au apelat la dânsul. A venit când mi-au fost aduse materialele. Nu am cuvinte să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat. Am primit, prin ziar, haine, alimente, încălțăminte. Preotul din sat ne-a adus un pat, veselă, am primit de la niște rude un frigider și un televizor. De la primărie, au trimis cinci oameni care ajută meseriașii. Vreau să le mulțumesc din suflet celor care m-au ajutat. Trecem prin clipe grele. Vine iarna și acoperișul nu este gata, dar sperăm să fie în curând. De la domnul David, de la Artego, am primit și bani și materiale, un om extraordinar”, a spus Emilia.

 

Cei care doresc să o ajute pe Emilia mai pot dona haine groase și pături, rechizite și jucării, dar și alte bunuri, deoarece, în incendiu, au fost distruse toate electrocasnicele şi hainele.

loading...
Loading...

Citește și

Festivalul Brânzei și al Țuicii la Rășinari 24-25 August 2019

Ansamblul Folcloric Cheile Oltețului din Polovragi, ansamblul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: