Acțiunea „Atenție la tren”, în Gorj: Patru permise reținute și amenzi de peste 20.000 de lei, într-o singură zi


Patru permise de conducere au fost reținute, joi și au fost aplicate 33 de sancțiuni în valoare de aproximativ 20.000 de lei șoferilor care nu au respectat legislația rutieră la trecerile la nivel cu calea ferată. În timpul acțiunii „Atenție la tren” au fost verificate 130 de vehicule. „La data de 17 octombrie, polițiști rutieri din cadrul IPJ Gorj precum și cei din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Gorj au desfășurat acțiunea «Atenție la tren», pentru reducerea riscului rutier în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. Cu ocazia controalelor efectuate au fost verificate 130 de vehicule, polițiștii aplicând 33 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 23.925 lei.
Totodată, polițiștii au reținut patru permise de conducere și două certificate de înmatriculare”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.

Printre cei depistați în trafic s-a aflat și un bărbat de 39 ani, din comuna Mușetești. „În timp ce conducea un autoturism pe DC 2A Tetila, în apropierea pasajului de cale ferată, a depășit pe linie continuă, un utilaj aflat în mers. S-a luat măsura sancționării contravenționale a conducătorului auto și reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile”, se mai precizează în comunicatul de presă al IPJ Gorj.

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Gorj au depistat în trafic un bărbat de 35 ani, din comuna Bălesti, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 663, în zona pasajului de cale ferată Cârbeşti, având inspecţia tehnică periodică expirată de la data de 9 octombrie 2019. S-a luat măsura sancţionării conducătorului auto și s-a procedat la ridicarea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare al autoturismului.

La nivel național, peste 1.500 de poliţişti de la rutieră, transporturi şi ordine publică au acţionat, în timpul acţiunii „Atenţie la tren”.

loading...
Loading...

Citește și

Un bărbat drogat și-a băgat soția însărcinată în spital, după ce a bătut-o cu levierul

O femeie de 29 de ani, din comuna Bălănești, însărcinată în opt luni, care a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: