ACUZAŢIE în CEO: A sugerat să-i dau POSTUL de DIRECTOR adjunct


Şeful Minprest Rovinari, Gabriel Giorgi, a reacţionat după ce Eftemie Popescu a explicat de ce nu i-a mai fost prelungit contractul individual de muncă la societatea rovinăreană.

Consilierul local ALDE de la Bumbeşti-Jiu a sugerat că şefii Minprest Rovinari nu au mai vrut să continue colaborarea cu el pentru că a observat anumite ilegalităţi. “Marea realizare a mea, cât am lucrat la Minprest, este că am adus contracte de zeci de miliarde de lei vechi societății cu Direcția Silvică. Am dat dovadă de management eficient în interesul Minsprest. În acest moment, societatea trece printr-o situație delicată. Oamenii sunt trimiși acasă, m-au sunat foarte mulți. Contractul meu de muncă nu a mai fost prelungit după ce a încetat. Poate am tulburat acolo niște echilibre destul de tendențioase. Am aflat și am văzut prea multe. Mă refer aici la lucruri nelegale. Lucrurile ar putea merge mult mai bine la Minprest, dacă s-ar schimba ceva acolo”, a declarat Eftemie Popescu.

Giorgi: S-a ocupat să trimită la parlamentari extrase din documente

În replică, Gabriel Giorgi spune că lui Eftemie Popescu nu i-a mai fost prelungit contractul de muncă din cauza comportamentului pe care l-a avut în perioada determinată în care a lucrat la Minprest. În plus, şeful societăţii prestatoare de servicii spune că alesul local de la Bumbeşti-Jiu ar fi sugerat că ar vrea postul de director adjunct.
“ Domnului Popescu i s-a încheiat contractul de muncă la termen. În momentul în care unitatea nu a mai avut nevoie de serviciile dumnealui, pentru că nu au fost de o calitate extraordinară, nu i-a mai fost prelungit contractul. A răspuns de activitatea de plantat puieți. A participat la câteva activități și a încercat să dea de înțeles că se ocupă personal de treaba respectivă, nicidecum Minprestul. Acest gen de comportament nu este agreat în interiorul societății. Dacă vrea să arunce cu noroi în unitatea care i-a dat câteva luni un salariu, e problemea dumnealui. Mai bine, și-ar pune problema cum a plecat din organizațiile în care a fost primit cu brațele deschise. Minprest este peste indicatorii din bugetul de venituri și cheltuieli pe care i-a prognozat. Să spună public ce lucruri nelegale a depistat. El, în ultima perioadă, s-a ocupat să trimită la parlamentari anumite extrase din documentele unității. Nu se face așa ceva. Dumnealui tot sugera că ar trebui să fie director adjunct la Minprest. Nu i-a convenit poziția pe care a fost angajat. Asta e problema, că eu nu am vrut să-l pun director adjunct”, a conchis Gabriel Giorgi.

loading...
Loading...

Citește și

Deputatul Vîlceanu a clarificat situația Memorandumului pentru CEO: Împrumut de la Trezorerie pentru certificatele de carbon din 2019, iar apoi o altă schemă de sprijin!

Președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, a dat asigurări că memorandumul pentru CE Oltenia, privind …

5 comentarii

  1. Tenica si Gigica -mari manageri

    • Lolek si Bolec sau Pat si Patason . Sau neaosii Pacala si Tandala .cine a ajuns sa conduca intreprinderi sau institutii publice cu mii de angajati .

  2. Asta e calitatea politrucilor… grav este faptul ca sunt votati si pusi in fruntea trebii…

  3. Eftemie Popescu

    Buna ziua tuturor cititorilor!
    Din respect fata de dumneavoastră trebuiesc aduse cateva clarificari fata de cele declarate de Gabriel Giorgian Giorgi!
    1.Sa spuna clar ce documente am sustras si carui parlamentar i le.am dat?
    Daca nu raspunde,MINTE!
    2.Daca sta bine la indicatorii de performantă de ce trimite oamenii acasa?Nu cumva sunt modelatii…din pix i?Deci MINTE!
    3.Calitatea serviciilor mele,dl Giorgi nu are competente pentru a le evalua.De fapt s.a speriat de dovada propriei incompetente dovedite prin comparatie ca se poate castiga si fara sa stai cu mana intinsa la C.E.O.,recomandare primita dar neluata in seama de catre dumnealui.Deci,iar MINTE!
    Ar trebui sa raspunda public la toate aceste intrebari,dar si la altele.Voi oune doar doua,restul sunt altii mai in masura sa le pună….
    1.De ce a dorit la sfarsitul lunii iulie 2018 sa.l schimbe pe actualul director adjunct si cu cine?
    2.Din dispozitia cui,omul sau de incredere a obligat paza (aflata in subordinea mea) sa nu mai inregistreze in registrul de poarta iesirile de azotat amenintand ca nimeni sa nu spuna pana am observat eu.Asta se numeste, cel putin,delapidare si abuz in serviciu ca sa nu.i spun furt!

    • Se sustrage azotat de la Minprest ????? Dle Tenica , daca nu ai denuntat sustragerea azotatului care in combinatie cu motorina devine un foarte puternic exploziv ai putea fi acuzat de tainuire sau chiar de complicitate la terorism daca este folosit ilegal .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: