Adrian Gorun şterge PE JOS cu LISTA Consiliului Naţional al Rectorilor!

– UCB respectă legea
– Marile universităţi consumă INEFICIENT resursele
– Rolul Consiliului Naţional al Rectorilor în desemnarea unui demnitar e doar CONSULTATIV

În urmă cu câteva zile, nu mai puţin de 45 de rectori din 75 (câți fac parte din Consiliul Național al Rectorilor) au semnat o scrisoare deschisă în care-și manifestă aprecierea pentru Valentin Popa, noul ministru al Educaţiei. Acesta s-a făcut remarcat în mod special pentru frazele agramate pe care le-a enunţat în nenumărate rânduri.

Preşedintele Senatului Universităţii “Constantin Brâncuşi”, Adrian Gorun a făcut o serie întreagă de afirmaţii despre Consiliul Naţional al Rectorilor, organism care, fără îndoială, şi-a depăşit atribuţiile etice.

O situaţie hilară

Adrian Gorun: Mi se pare o situație de tot râsul, daca n-ar fi extrem de gravă prin consecințele ei. În primul rând, modalitatea în care s-a procedat în legătură cu această desemnare a ministrului Educației este una total nelalocul ei pentru că a apărut acea listă de susținere, o listă pe care, acum, mulți dintre cei care au fost implicați în mod direct nu și-o mai recunosc. Ceea ce mi se pare iar un lucru total neacademic, în acea listă se punea problema să susțină o anumită persoană pentru ocuparea funcţiei de ministru, în condiţiile în care rectorii nu au cum. În niciun mod, ei nu pot să implice universitățile în asemenea procedeu. Pentru că ei nu pot să exprime o voință generală a comunităţilor universitare, ei trebuie să se consulte cu comunitățile universitare. Eventual, ei trebuie să-şi exprime propria voinţă, opţiune şi atunci apar ca simple persoane care –şi exprimă năzuinţe în legătură cu procedeul respectiv. Sigur că între rectori sunt şi persoane respectabile care pot să aibă şi atitudini, dar modalitatea în care Consiliul Naţional Rectorilor şi-a însuşit un asemenea punct de vedere, este total defectuos. Consiliul are doar un rol consultativ. Asadar, pregorativele pe care le are acest organism sunt consultative, deci pot să-şi exprime un punct de vedere, dar nu a numi sau destitui un demnitar. De asemenea, organizarea acestui consiliu a rămas repetentă pentru că anumite prerogative pe care şi le putea asuma în mandatele anterioare apariţiei legii 1 pe 2011 nu mai pot fi şi în acest moment luate în considerare întrucât, în varianta iniţială, rectorii conduceau şi Senatul. Nu exista un mod de organizare în care să se realizeze o contraponderare a puterii. Din moment ce în universităţi sunt senatele, consiliile de administraţie, iar funcţia unipersonală, cea a rectorului, vizează o contraponderare a deciziilor, a autorităţii în universitate, este clar că ei nu mai au posibilitatea să angajeze în universităţi nici măcar la aceste întruniri. Ei, în loc să ia în discuţii gravele probleme ale educaţiei româneşti, discută lucruri marginale”.

“CNR, mai jos decât un ONG”

Preşedintele Senatului UCB: Acest Consiliu Naţionalş al Rectorilor s-a constituit imediat după 1995, printr-o încheiere notarială, la Braşov. Este ceva mai jos ca şi capacitate de implementare a unor proiecte, ceva mai jos decât un ONG ca şi putere de influenţă. Cu alte cuvinte, se adună la Braşov ca să schimbe impresii. Până la urmă, problema este că ei şi dacă hotărăsc acolo ceva, universităţile pot să respingă acele hotărâri. În plus, nimeni nu ţine cont de aceste hotărâri…
Spun că modul în care au realizat acea listă mi se pare total nelalocul lui, si fac o clarificare: nu este deloc luată în discuţie Universitatea “Constantin Brâncuşi”. Eu am discutat acest aspect cu rectorul şi am stabilit împreună că nu se poate ieşi cu susţinere sau nesusţinere, decât după o discuţie în Senatul UCB. Părerea meaeste că nu are niciun fel de rost intrarea într-o problemă în care un asemenea organism nu ia decizia.

“Este împotriva eticii”

Adrian Gorun continuă: Era foarte important să conducă ministerul un universitar. Dar nu este deloc, dar absolut deloc corect ca universitarul să fie, obligatoriu, din rândul rectorilor. Revenind, UCB nu apare pe aceste liste cu toate că se încearcă anumite discuţii, cum că am fi printre semnatari. Nu ni s-a solicitat un punct de vedere şi cred că nici nu ne-am fi grabit să dăm un astfel de punct de vedere. Este, în fapt, o decizie politică. Este un procedeu total împotriva eticii de desemnare a unui ministru.

“Vom ieşi dintr-un organism inert cum e Academica Plus”

În 2016, fostul rector Luminiţa Popescu a făcut cerere să intre în consorţiul acesta, Academica Plus, o asociaţie de universităţi considerate de dimensiuni medii şi mici. Atunci am agreat această idee, mai ales că se punea acut problema inchiderii unor universităţi mici. Deci, am agreat această idee, mai ales că atunci când se punea problema închiderii unor universităţi mici, ne-am asociat tot cu o incheiere notarială, la un consorţiu pe care l-am realizat cu Universitatea Babeş Bolyai din Cluj. Între timp dl. Marga a iesit din roluri şi am fost lăsati deoparte. Am zis atunci să ne asociem cu universităţi mai restrânse. N-am solicitat vreodată să discutăm problema cutare, dacă mai merge sau nu finanţarea pe studenţi, daca n-ar trebui alocate de către minister locurile bugetate şi în funcţie de locul în care se găsesc pe piaţa muncii şi în piaţa socială, profesiile respective. Nu cumva, marile universităţi cu număr extrem mare de locuri finanţate de la buget, cheltuiesc mai ineficient resursele?… Pe de altă parte, se consideră că UCB este o universitate de periferie, dar avem studenţi foarte buni cărora trebuie să le acordăm şi noi nişte facilităţi Tocmai de accea, punem bază pe voluntariate, fiind printre puţinele universităţi care ne angajăm absolvenţii cei mai buni pentru a putea prelua anumite roluri şi să înveţe din mers. Văzând că Academica Plus nu a făcut nimic pentru rezolvarea problemelor esenţiale, în primul rând care să vizeze activitatea cu studenţii şi soarta studenţilor, ne-am dat seama că suntem într-un organism inert. Şi, ca urmare a conflictului major între noi şi minister din vară, ca urmare a reclamaţiilor fostului rector, Popescu Luminiţa, fiind într-un litigiu, acest organism nici măcar nu a făcut un gest de soliciatere de respectare a principialităţii în evaluare. Si atunci, în Senatul din 22 februarie, voi propune şi vom dezbate ieşirea dintr-un consorţiu care, pentru noi, nu are nicio semnificaţie, niciun fel de importanţă, nu e de niciun ajutor, ci doar să ne folosească. De aceea, vin şi spun că UCB nu a semnat niciun fel de listă de susţinere a actualului ministru, chiar dacă face parte din acest consorţiu, nici nu a fost consultată. Întâmplător, acest consorţiu îl are în frunte pe cel susţinut de către ei (rectorii semnatari ai scrisorii de susţinere, n.red.). În legătură cu această furie care se declanşează de către unii rectori este aceea că programele universităţii nu sunt înfiinţate la voia întâmpălate, ci în baza unor standarde naţionale. Concursurile, profesorii, conferenţiarii au fost trecuţi prin acele boarduri de organizare în care ministerul, prin Consiliul Naţional de Autorizare şi Acreditare, le-au acordat titlurile. Toţi îndeplinim standardele naţionale. Acum, a spune că sunt universităţi care consumă doar resursele, o asemenea afirmaţie nu rezistă nici din punct de vedere sociologic… pentru că, nu noi am dat dostorate care după aceea au ridicat probleme de plagiat, nu noi suntem cercetaţi pentru că am dat acte de studii încălcând legea. Ci noi, aşa cum suntem, respectăm legislaţia în vigoare”.

loading...
Loading...

Citește și

Tragedie fără margini! O tânără din Țicleni a murit la câteva ore după ce a născut prin cezariană! Mesajul emoționant al soțului ei

O tânără de 21 de ani, din Țicleni, a murit, miercuri seara, la o unitate …

Un comentariu

  1. Un batran care isi refuza pensionarea. Ce sa caute saracul la CNR, ca e decrepit si depasit total… tine-l si voi de mila, dar dati-l la rubrica monden, cu alea “cele mai sexi” despre care stim cu totii cum isi asigura veniturile. Tataita, timpul nu mai are rabdare cu tine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: