miercuri , 11 decembrie 2019 - 10:34

Afacerea care poate arunca în aer Consiliul Local Tg-Jiu! Consilierul Paraschiv şi deputatul Weber se lipesc de noul sediu RAR

paraschiv-weber

Omul de afaceri Mihai Paraschiv, liberal cu funcţie şi unul din consilierii locali, în aparenţă, extrem de vocali, a făcut „o aroganţă” care l-ar putea costa mandatul, sau cel puţin o acuzaţie de conflict de interese.
Una din firmele familiei Paraschiv a cumpărat o clădire şi a concesionat terenul aferent acesteia de la Consiliul Local Tg-Jiu, cu un euro cent pe metru pătrat, după ce consilierul Mihai Paraschiv „s-a bătut” în comisii pentru scăderea de zece ori a tarifului şi a votat, în plenul legislativului local, hotărârea.

Printre cei care au beneficiat de această hotărâre se numără şi deputatul PSD, Mihai Weber, care la fel ca Paraschiv, vrea să-şi mute afacerile de reparaţii auto, în zona CET, lângă noul sediu al Registrului Auto Român.

Atracţia RAR

weber_3

Epopeea intereselor care migrează în jurul noului sediu al Filialei Gorj a Registrului Auto Român (RAR) începe în august 2013 când Consiliul Local Tg-Jiu aprobă concesionarea, fără licitaţie publică, a unei suprafeţe de 10.410 mp în incinta CET, pentru ca reprezentanţa locală să-şi construiască acolo un nou sediu.
În acel moment, se prefigura ca în cel mult doi ani, RAR să-şi mute sediul de pe Calea Bucureşti, aflat gard în gard cu Auto Service Paraschiv, deţinut de firma Argo Impex SRL, în noua clădire edificată pe terenul concesionat.

facsimil-pv-sedinta
Practic, service-ul vecin şi-ar fi redus semnificativ clienţii, aceia care nu corespund din punct de vedere tehnic la RAR şi sunt trimişi rapid pentru remedierea defecţiunilor peste gard, aşa că era necesară o relocare a afacerii în apropierea noului sediu. Cum service-ul face parte din portofoliul de firme al familiei consilierului local Mihai Paraschiv, alesul a găsit, fără prea mari bătăi de cap, oportunităţi ca afacerile sale să nu intre în declin.
La scurt timp, două din clădirile din incinta CET, adică din imediata vecinătate a noului sediu RAR, scoase la vânzare de către consiliul local au fost cumpărate de firma… Argo Impex SRL. E vorba, mai exact de un atelier mecanic, cumpărat cu 26.833 lei şi un şopron care a costat 33.808 lei.
În şedinţa din 28 octombrie 2013, pe ordinea de zi a consiliului local, la punctul 25 a figurat un proiect de hotărâre privind „concesionarea, fără licitaţie publică, a terenurilor aferente construcţiilor situate în incinta CET Tg-Jiu”, proiect votat în unanimitate de cei 19 consilieri, fără alte discuţii în afara menţiunii preşedintelui de şedinţă, Gabriel Giorgi, referitoare la preţul de (atenţie!) un euro cent pe metrul pătrat, propus de comisiile de specialitate.

facsimil-hotarare
Printre cei care au votat proiectul a fost, bineînţeles, şi Mihai Paraschiv, inginer în cadrul Argo Impex SRL, deţinută de membrii familiei sale, care se poate trezi în situaţia de conflict de interese, în cazul în care ANI investighează cum au stat lucrurile.

Paraschiv: M-am bătut să cobor preţul la un euro cent şi am beneficiat de acea hotărâre

mihai-paraschiv

Consilierul local a declarat că nu crede că sediul RAR se va mai construi acolo şi oricum e deranjat de vecinătatea cu acesta. „Sunteţi pe o pistă greşită. Da, am cumpărat un atelier mecanic şi un şopron şi abia acum câteva zile a ieşit documentaţia cadastrală pentru a demara lucrările, deşi dosarul e depus de un an de zile. Eu chiar m-am bătut ca toate terenurile să fie concesionate cu un euro cent pe metrul pătrat, că, dacă rămânea 10 cenţi, spre exemplu firma aia de cablaje plătea o sumă enormă şi nu-i convenea să mai investească la Tg-Jiu. Da, am beneficiat şi eu de această hotărâre, dar nu văd unde e problema. Sunteţi într-o mare eroare”, a declarat consilierul.
Paraschiv a infirmat faptul că a mai cumpărat clădiri şi a concesionat şi alte terenuri prin intermediul a doi interpuşi şi a menţionat că şi alte persoane importante au beneficiat de pe urma acelei hotărâri cu un euro cent pe metru pătrat pe an.

Deputatul Weber, concesionar de terenuri cu un euro cent

În sedinţa din ianuarie 2014, pe ordinea de zi a Consiliul Local Tg-Jiu a apărut un proiect de hotărâre privind concesionarea, prin licitaţie publică, a trei loturi de teren în suprafaţă de 9523 mp, 3503 mp, respectiv 3087 mp, situate tot în incinta CET, pentru activităţi de producţie şi prestări servicii şi tot la 1 euro cent/mp/an.
Despre cele trei loturi, spun unele surse că a fost interesată firma ProAuto Logistics SRL, la care este asociat deputatul PSD, Mihai Weber, şi că ar fi concesionat acele terenuri pentru construirea unul service auto. Societatea desfăşoară activităţi similare în zona Bârseşti într-o clădire construită şi utilată cu fonduri europene.

CE SPUNE LEGEA: Legea 215/2001, art. 46 interzice consilierilor locali să ia parte la deliberarea și adoptarea hotărârilor în care au un interes patrimonial faţă de problema supusă dezbaterii. Interesul poate fi personal sau prin soţie/soţ, afini sau rude de până la gradul al patrulea inclusiv. Hotărârile adoptate prin încălcarea acestei prevederi sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. Acţiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată. Consilierii trebuie să anunţe la începutul ședinţei un potenţial conflict, aspect care se consemnează alături de abţinerea de la vot în procesul verbal al şedinţei (art. 77 (2), Legea 393/2004).

loading...
Loading...

Citește și

S-a terminat cu boieria! Romii din Meteor își astupă singuri gropile din străzi

Locatarii de etnie romă din cartierul târgujian Meteor au pus mâna pe roabe și pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: