Afacerist gorjean, FLITUIT de autorităţi! Voia să facă o AFACERE BIO: „Nu mai deranjez pe nimeni!”

Bratiloveanu-C-Italia

Constantin Bratiloveanu este un afacerist gorjean, stabilit în Italia de 20 de ani. Bărbatul vrea să dezvolte un proiect de dezvoltare regională în Gorj, dar s-a lovit de neimplicarea autorităților județene. La Tismana, acolo unde vrea să deschidă un abator, Bratiloveanu a găsit deschidere, însă a fost dezamăgit de reprezentanții Camerei Agricole Gorj, care l-au sfătuit să se întoarcă după alegeri. În replică, Alin Petrică, șeful instituției, spune că la mijloc este o neînțelegere, iar proiectul „Gustă natura” este foarte bun și că Bratiloveanu va avea toată susținerea sa. 

Constantin Bratiloveanu a plecat în Italia în urmă cu 20 de ani și, după cum singur spune, „prin muncă, a scăpat de sărăcie”. Deși plecat de pe meleagurile natale, Bratiloveanu își dorește să îi ajute pe gorjenii care vor să își schimbe viața și să muncească pentru acest lucru. Cu acest scop, afaceristul a gândit un proiect de dezvoltare rurală în care vrea să implice cât mai mulți fermieri și gospodari din Gorj. „Gustă natura” este titlul proiectului său care presupune deschiderea unui abator la Tismana și a unei ferme, cu timpul. „Prin acest proiect urmăresc nașterea unei colaborări între crescătorii de animale, care vor avea animale crescute într-un anume fel, bio, iar în cinci ani de zile, carnea noastră de la Gorj va ajunge cunoscută în Europa. Zona Gorjului vreau să devină una dintre cele mai importante zone de producție biologică din Europa. Prin analiza de piață pe care am făcut-o, peste 800 de gorjeni ar fi interesați să facă parte din Gustă natura. (…) Aș aminti tuturor că respectarea cuvântului dat, dă dovadă omului ce e în tine. Din respect pentru alegeri, nu o să mai deranjez pe nimeni la Târgu-Jiu. O să revin. Mulțumesc domnului primar din Tismana, mă voi întoarce după alegeri. Solicit de pe acum viitorului Consiliu Județean în mod public o întâlnire în care să le prezint la o masă de lucru proiectul Gustă natura”, a spus Constantin Bratiloveanu printr-o scrisoare deschisă trimisă publicației noastre. Afaceristul susține că a plecat dezamăgit de la întâlnirea cu Alin Petrică, șeful camerei Agricole Gorj, și că acesta l-a sfătuit să vină în Gorj după alegeri, ca să discute proiectul. „Am programat o întâlnire la Gorj și am lăsat tot ce aveam de făcut în Italia. Nu s-a putut ține aceea întâlnire și mi-au spus să vin după alegeri. Nu i-am cerut explicații. Șeful de la Camera Agricolă a zis așa. Eu aștept. Vin ca să fac acest proiect ca să ajut comunitatea. Abatorul va fi la Tismana, proiectul este complex pe fonduri europene. Am venit cu niște italieni în Gorj, ca să le arăt natura noastră. Bine că nu i-am luat cu mine la Camera Agricolă”, a declarat Bratiloveanu.

Petrică: „Nu are rost să ne grăbim!”

Alin Petrică, directorul Camerei Agricole Gorj, a declarat că proiectul afaceristului Constantin Bratiloveanu este foarte bun. Din spusele directorului reiese că inițiatorul proiectului își dorea o întâlnire cu toți primarii din județul Gorj și de aceea Petrică l-a sfătuit să revină după alegeri: „Dânsul voia o întâlnire cu toți primarii din Gorj. De aceea i-am spus să revină după alegeri, căci unii dintre primari se vor schimba. Nu are rost să discutăm cu unii acum și apoi când nu vor mai fi, să reluăm discuțiile cu alți oameni. Dânsul a zis că va reveni. Ideea dânsului este complexă, este un proiect bun. De asemenea, am mai discutat și despre ideea ca fermierii individuali să se unească în Asociații pentru a putea produce bio, așa cum vrea dânsul. Le va fi mult mai ușor să obțină actele necesare. Vom organiza și aceea întâlnire cu primarii, dar după alegeri. Nu are rost să ne grăbim. Îl asigur de tot sprijinul nostru, al instituției și al autorităților”, a spus Alin Petrică.

loading...
Loading...

Citește și

FOTO | Tânăr mort la Târgu-Cărbunești, după ce a fost strivit sub o placă de beton

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a murit, miercuri seara, după ce a …

2 comentarii

  1. Poate nu a dat si spaga de rigoare . Asa ca …… dupa alegeri nea Petrica , dupa alegeri . * rati ai dracu de comunisti .

  2. D-LE Bratiloveanu veniti la Tismana ar fi minunat sa avem un abator ecologic in localitatea noasta ,ar fi minunat ca cetatenii sa aiba unde sa-si vinda animalele si sa dea d-zeu ca sa fie inca 4 ani acest primar pt ca va asigur ca va veti intelege cu el cu privire la eliberare de autorizatii ce tine de el pt ca este cinstit si corect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: