Afacerist gorjean ginere pentru a treia oara

Cristi Borcea și Valentina Pelinel au arătat impecabil la nunta lor de la Budapesta, însă nici nașii nu s-au lăsat mai prejos. 

Nunta Valentinei Pelinel cu Cristi Borcea are loc în Ungaria, duminică, 30 septembrie. Nașii mirilor sunt Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo, și soția acestuia, Irina Nicolae, fostă componentă a trupei de fete ASIA.

Pentru nunta cu Cristi Borcea, de la Budapesta, Valentina Pelinel a ales să poarte o rochie de tip prințesă, care i-a venit foarte bine și care i-a mascat sarcina.

Cei doi au fost fotografiați chiar înainte de plecarea la biserica unde a avut loc slujba de cununie. Radiind de fericire! Așa au arătat cei doi. Cristi Borcea a fost extrem de atent cu miresa lui, ținându-i tandru mâna pe burta de gravidă.

Pentru nunta cu Cristi Borcea, de la Budapesta, Valentina Pelinel a ales să poarte o rochie de tip prințesă, care i-a venit foarte bine și care i-a mascat sarcina.

Blonda a avut o coafură pe măsură, cu părul ondulat și lăsat pe spate, iar machiajul i-a pus foarte bine în valoare frumusețea naturală.

La rândul lui, mirele Cristi Borcea a arătat impecabil într-un costum negru, la care a asortat un papion în aceeași nuanță.

În data de 12 septembrie, Valentina Pelinel s-a căsătorit cu omul de afaceri Cristi Borcea. Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împreună un copil, Milan, care a venit pe lume în anul 2016. Cei doi urmează să devină din nou părinți, vedeta fiind însărcinată cu gemeni.  Nunta Valentinei Pelinel cu Cristi Borcea are loc în Ungaria duminică, 30 septembrie. Nașii mirilor sunt Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo, și soția acestuia, irina Nicolae, fostă componentă a trupei de fete ASIA. Petrecerea va avea loc la unul dintre cele mai luxoase restaurante din Budapesta, Gundel.

sursa: libertatea.ro

loading...
Loading...

Citește și

Școală internațională de vară la UCB

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu va organiza în perioada 17 – 26 iulie 2019, Școala …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: