Afaceristul Mocanu a sesizat Parchetul și IPJ Gorj, după ce hoții i-au dat două spargeri într-o lună și i-au furat 17 animale, iar poliția a acționat cu lentoare: „Mă simt în pericol!”


La nivel național e o dezbatere publică extrem de intensă privind indolența unor organe ale statului în unele anchete, generată de crimele de la Caracal. Dacă atunci când a fost vorba de viața unor tinere poliția a acționat cu o întârziere nepermisă, în cazul unor furturi, spre exemplu, viteza de reacție sau chiar inacțiunea organelor de cercetare este cât se poate de evidentă.
Un om de afaceri din Tg-Jiu acuză faptul că, după două săptămâni de când hoții i-au spart un adăpost de animale și i-au creat în prejudiciu de aproximativ 70.000 de lei, poliția nu are nici un indiciu, iar ancheta se desfășoară cu o încetineală nepermisă. Ba mai mult, deși putea obține imagini, din noaptea furtului, de pe camerele de supraveghere ale unor obiective din Tg-Jiu, polițiștii nu s-au grăbit să ridice acele înregistrări video, iar ele au fost șterse, în mod automat, după un interval de timp..

12 bovine, dintre care șase tauri din rasa Angus, și trei cai, au fost furați, în noaptea de 19 iulie a.c., dintr-un adăpost de animale, situat în Dealul Târgu-Jiului care e deținut de omul de afaceri Constantin Filip.

În dimineața de 20 iulie, când afaceristul a realizat că i-au dispărut animalele a sesizat furtul la poliție. La fața locului au ajuns doi polițiști de la Poliția Municipiului Tg-Jiu care au făcut unele constatări, au fotografiat locul și lacătul spart, i-au luat o declarație păgubitului și au plecat. În mod normal, din acel moment trebuiau începute unele ”activități specifice”, ca de exemplu, verificarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din trei puncte pe unde au trecut hoții în acea noapte: cele de pe barajul hidrocentralei de pe Jiu, din nordul orașului, aflat în apropierea crescătoriei de animale, cele din stația peco Succes de pe Starada Barajului, așa zisa centură a Jiului, sau cele ale agenților economici de pe strada Merilor, care duce în cartierul Bârsești, în sensul giratoriu de lângă podul peste Șușița, numai că, polițiștii n-au mers în timp util, iar imaginile au fost șterse, în mod automat, după 48 de ore, după cum spune păgubitul.
”Există camere pe baraj, la pod la Turcinești și la vulcanizarea și atelierul mecanic de pe centura spre Bârsești, doar că, abia miercuri au ajuns polițiștii și imaginile fuseseră șterse”, a declarat Filip.
Potrivit unor surse, polițiștii au fost primit informația că, sâmbătă noaptea au fost văzute, într-o stație peco din nordul orașului, două autoutilitare ce păreau că transportă animale, însă, anchetatorii, nici de data asta, nu au mers pentru a ridica imaginile surprinse de camerele de supraveghere.
Conform surselor citate, un ofițer din Poliția Municipiului Tg-Jiu a avansat ipoteza, că omul de afaceri ar fi vândut animalele, pentru a-și achita unele datorii, așa că ancheta se desfășoară cu o și mai mare lentoare.

Pentru că au trecut deja două săptămâni de la momentul furtului, dar și pentru faptul că se simte în pericol, având în vedere că, în urmă cu aproximativ o lună, hoții i-au furat alte două animale, omul de afaceri a depus o nouă plângere la Inspectoratul de Poliție Județean Gorj și o alta la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu.
”La modul cel mai serios că mă simt în pericol, deja primesc telefoane anonime, amenințări, iar în urmă cu o lună mi-au furat doi viței din același loc. Am depus plângeri și la IPJ și la Parchetul local…au trecut două săptămâni de la ultimul furt și nu s-a întâmplat nimic. Gândiți-vă că nu puteau pleca peste Dealul Târgului cu tauri din rasa Angus, în condițiile în care unul avea o tonă și jumătate. Tot prin oraș, cu mașinile au luat-o”, a afirmat Constantin Filip.

Reprezentanții IPJ Gorj au confirmat că a fost constituit un dosar penal pentru furt și ”activitățile investigative” sunt în derulare.
”La data de 20 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de un bărbat, de 50 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns într-un adăpost de animale, amenajat pe raza localității Târgu-Jiu, de unde ar fi sustras 12 bovine, două truse de chei mecanice , un aparat de sudura, precum și trei cabaline care se aflau în pripon pe câmp, cauzând un prejudiciu de aproximativ 70.000 lei.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în prezent desfășurând activități investigative în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Loading...

Citește și

FOTO. Iată cine este TÂNĂRUL INFECTAT CU CORONAVIRUS! Primarul de la Prigoria confirmă că și iubita acestuia este în autoizolare la Tg-Jiu.

Primarul comunei Prigoria a declarat că tânărul infectat cu coronavirus este Sergiu Sgurescu, în vârstă …

3 comentarii

  1. O tara sufocata de autorități corupte și incompetente.

    Pai ce sa facă prostalau ăștia de milițieni! Cel mai mic salariu este de 4000 RON un simplu agent ieșit de pe băncile scolii. Eu aștept de un an de zile sa prindă hotul, duoa ce i-am dus și la casa de amanet de unde am cumpărat telefonul în valoare de 2900 RON și le-am demonstrat ca derbedeul de la amanet ascunde ascunde identitatea hotului, eu tot păgubit am rămas. Nu vedeți la Caracal cât de prosti și de mincinoși sunt prăpădiți ăștia de milițieni? De ce sunt percepuți ca ultimii oameni în societate? Sa te ferească Dumnezeu sa ai nevoie de serviciile acestor prostalai, ca mai bine te lași păgubaș. Afara cu derbedeii din Politie și angajați oameni integri și cu minte la purtător. Măcar ciumpalaiii aia de la rutiera sunt numai pe șpagă și la prindă, ca fisa postului o respecta, asa cum își respecta și nevestele. Nu sunt în stare majoritatea sa scrie corect un amarat de proces verbal, ce sa le mai ceri la dobitoci ăștia altceva. Era o vorba prin popor, ‘ba dacă nu ești bun de carte, te fac milițian!!! Acum la ce haos și sărăcie e în România toți își împing copilul sa se facă milițian, fără să-i pese dacă are înclinație pentru aceasta meserie. Militia a ajuns o adunătură de prostalai și de frustrați.

  2. Jos haita roșie!

    …vă mulțumim pentru încrederea pe care o aveți în poliție și vă asigurăm… bla, bla, bla… leafa merge, iar organul umflă borhanul… și cam atât. complicitatea milițienilor cu borfașii este atât de evidentă, încât nesimțirea cu care sunt instalați in funcțiile de conducere ale poliției sefii politruci, agreați și datori mafiei politice, a distrus orice semn că instituțiile statului ar apăra drepturile cetățenilor.
    șeful ipj este unul care a fost rostogolit prin împuternicire la sefie până ce a căpătat postul; în timp ce orașul este bezmetic, fără nicio urmă care să arate cum că legea ar avea vreo importanță pentru cel biine plătit să respecte/aplice prevederile legale.

    • Miliția apară hoția și prostituția

      Pai ce sa faci cu tâmpitul asta de la Gorj și cu mascaricii ăștia de milițieni bătuți în cap, ca colcăie orașul de proxeneți, prostituție, hoți și clanuri. Afara din politie cu toți și sa meargă în privat sa vadă cum se câștigă un ban cinstit, nu cum stau orpafitii ăștia bine plătiți pitukati prin mașini și așteaptă sa treacă programul. Vedem în fiecare zi mașini de politie și jandarmi pitukati la umbra și derbedeii stau tolăniți plătiți regește din banii nostrii. La munca și asigurați ordinea putorilor! De la primul pina la ultimul sa fie examinați la sânge profesional și psihologic în special, ca e plin de milițieni la IPJ GORJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.