Agențiile scot la bătaie ofertele de Crăciun

munte

Cei care încă nu și-au făcut planuri pentru perioada sărbătorilor mai au timp. Agențiile de turism pun la bătaie oferte greu de refuzat. Astfel, pentru un sejur la Bușteni, în perioada 22 decembrie – 28 decembrie, la un hotel de trei stele, cazare în cameră dublă, mic dejun bufet, pomana porcului, țuică fiartă, șorici, salată de varză murată, plăcinte cu brânză sărată și vinul casei, masă festivă de Crăciun – tobă, caltaboși, lebar, jumări, slănina, sarmale cu mămăliguță, afumătura, cârnăciori, cozonac și vinul casei, o persoană va plăti 585 de lei.
De asemenea, cei care doresc să petreacă Sărbătoarea Nașterii Domnului la Bran, pentru un sejur de patru nopți la o pensiune de patru stele, mic dejun bufet suedez, bonuri valorice 100lei/persoană/sejur, din care se poate comanda a la carte la restaurantul Coliba Vânătorului, plimbare cu căruţa, pomana porcului în ajun, foc de tabără, petrecere şi cadouri pentru copii, masă festivă de Crăciun cu muzica live, vor plăti 798 de lei/persoană.

375 de lei, un sejur la Călimănești-Căciulata

Cei care nu vor să își golească buzunarul de Crăciun pot opta pentru sejur de două nopți la Călimănești sau Căciulata. Un astfel de sejur, la un hotel de trei stele, în care pachetul include cazare în cameră dublă, masa pensiune completă, o cină festivă, acces gratuit la piscina interioară cu apa termală la unităţile din Călimăneşti-Căciulata, costă doar 375 de lei pentru o persoană, iar tariful crește în funcție de numărul de nopți pentru care optează clientul. Serviciile încep cu cina în ziua sosirii şi se încheie cu micul dejun în ziua plecării.

Patru zile de relaxare în Moldova, 1390 de lei

Cei care preferă Moldova pentru sărbătorile de iarnă, pot opta pentru un sejur de patru nopți, respectiv în perioada 23 decembrie-27 decembrie, la o pensiune de patru stele, pentru care vor plăti 1390 de lei/persoană. Pachetul cuprinde cazare în cameră dublă, cina bufet – în 23.12, mic dejun bio şi cina tradiţională de Ajun – în 24.12, mic dejun bio bufet şi cină festivă de Crăciun – în 25.12, mic dejun bio bufet, cina câmpenească, ţuica şi vin fiert, pomana porcului balmoş, grătare – în 26.12, mic dejun bio bufet şi rămas bun – 27.12. Băuturile alcoolice autohtone şi băuturile răcoritoare sunt incluse în cadrul meselor festive şi a celor specificate în program (mic dejun şi cina). Programul opţional cuprinde plimbarea cu sania, vizitarea mănăstirilor din zonă, agrement în complex Ariniş (piscina acoperită, sauna), program folcloric şi obiceiuri tradiţionale susţinute de ansamblul „Voinicelul”.

loading...
Loading...

Citește și

CANDIDEAZĂ la ȘEFIA CJ? Ce spune LIDERUL PNL Gorj

Dan Vîlceanu anunță că nu-și dorește funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj, deși se …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.