Ai firmă? Trebuie să ştii asta!

casa-de-marcat

Începutul anului 2014 vine cu noutăți pentru cei care dețin firme. Potrivit reprezentanților Ministerului Finanțelor Publice, până la sfârșitul primului semestru al acestui an, toate firmele vor fi nevoite să schimbe casele de marcat cu role de hârtie cu unele mai performante care să aibă jurnal electronic.
Pentru dotarea cu noile echipamente, Fiscul va acorda deducere din impozitul pe profit pentru costurile cu noile case de marcat și pentru programul electronic. Costurile sunt estimate la 40-60 de euro/echipament. „În prezent avem case de marcat cu role de hârtie. Este foarte greu, verificarea încrucișată se face într-o proporție foarte mică a datelor furnizate de casele de marcat cu datele din evidența contabilă. Practic sunt ineficiente actualele case de marcat în a depista și combate evaziunea fiscală. Casele de marcat cu jurnal electronic vor fi conectate la un server al administrației fiscale, ca să putem verifica electronic volumul vânzărilor raportate prin evidența contabilă și fiscală cu cele rezultate din înregistrările operațiunilor prin casele de marcat cu jurnal electronic (…) Este o măsură care va avea un efect foarte mare asupra reducerii evaziunii fiscale. Acum există case de marcat, dar nu avem niciun control asupra datelor înscrise în evidența contabilă cu ce rezultă din casele de marcat. Termenul prevăzut pentru obligativitatea de a păstra rolele de hârtie este foarte scurt, iar inspecția fiscală nici nu ajunge în termenul de păstrare a rolelor. Există și case marcat nefiscalizate în momentul de față. Când vă duceți să cumpărați ceva, vă dă bon, dar casa de marcat nu este înregistrată la organul fiscal”, a precizat ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu.

Loading...

Citește și

Distribuție Oltenia – acțiuni pentru prevenirea și combaterea fenomenului de racordare ilegală la rețeaua de distribuție a energiei electrice

Distribuție Oltenia a organizat un număr de 4819 acțiuni pentru prevenirea și combaterea fenomenului de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.