Alertă ANM pentru 25 de judeţe: Cod galben de furtuni

Meteorologii au emis, luni, două avertizări Cod galben, una valabilă în 25 de judeţe până la ora 18.00, iar cealaltă în Bucureşti şi în alte 10 judeţe până marţi, la ora 6.00.

Potrivit ANM, în cea mai mare parte a Transilvaniei, a Moldovei, precum şi în nordul Olteniei şi în jumătatea de nord a Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.

Sunt vizate judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Caraş Severin, Hunedoara, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Buzău, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Suceava, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi şi Brăila.

Avertizarea este valabilă de luni, de la ora 13.00 până la ora 18.00.

A doua avertizare Cod galben vizează Bucureşti şi alte 10 judeţe: Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi. Această avertizare intră în vigoare luni, la ora 18.00, şi este valabilă până marţi, la ora 6.00.

Potrivit meteorologilor, în Muntenia şi în sud-vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 40 l/mp.

sursa: mediafax.ro

loading...
Loading...

Citește și

Prognoza METEO – Ce temperaturi ne așteaptă în acest weekend

Vremea va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, joi, local canicularã în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: