Alertă în Gorj după dispariția unei fete de 15 ani


Poliţia judeţului Gorj a fost în alertă, luni seara, după ce o minoră de 15 ani a dispărut de acasă. Fata din Bălănești a plecat de la domiciliu pentru a merge la școală, însă nu a mai ajuns la liceul din Târgu-Jiu. Familia a sesizat Poliția, după ce a constatat că și-a închis telefonul. „La data de 21 octombrie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați de o femeie de 49 de ani, din comuna Bălănești. A sesizat faptul că fiica sa de 15 ani, din comuna Bălănești, a plecat voluntar de la domiciliu, cu microbuzul, spre Târgu-Jiu, pentru a ajunge la liceu şi nu a mai revenit.

Din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că minora ar fi plecat către unitatea de învățământ, fără, însă, să ajungă la orele de curs. Deși a fost contactată telefonic de mama, fratele său și de către polițiști, aceasta a refuzat să spună unde se află, făcând mențiunea că la data de 22 octombrie, se va prezenta la domiciliu, după care și-a închis telefonul nemaiputând fi contactată. Minora a mai plecat în repetate rânduri de la domiciliu, fără ca părinții să apeleze la sprijinul polițiștilor, întrucât revenea în cursul aceleiași zile”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Marți, fata s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Bumbești-Jiu, fiind revocată punerea în urmărire. Aceasta ar fi declarat că a dormit la o prietenă.

loading...
Loading...

Citește și

Un bărbat drogat și-a băgat soția însărcinată în spital, după ce a bătut-o cu levierul

O femeie de 29 de ani, din comuna Bălănești, însărcinată în opt luni, care a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: