Alocațiile, înlocuite cu vouchere!


Modul de acordare a alocațiilor de stat pentru copii ar putea fi modificat. Mai exact, beneficiarii ar urma să primească vouchere în loc de bani.
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că tichetele ar fi o variantă mai potrivită pentru elevi, dar nu a precizat cum și pentru ce ar putea fi ele utilizate, dacă vor avea valabilitate limitată sau dacă, așa cum se întâmplă cu alocațiile în bani, sumele aferente vor mai putea fi economisite.

”Am dat un exemplu, în alte țări, pentru a stimula familiile cu mai mulți copii, există o reducere a impozitului, tot o formă de sprijin al familiei. Se pot găsi soluții prin care să ne asigurăm că banii vor fi cheltuiți numai în interesul copilului, de exemplu, voucherele. Deocamdată n-am luat nicio decizie. Vom lua o decizie în această privință”, a spus Ludovic Orban.

Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii, a reacţionat după ce premierul Ludovic Orban a anunţat că alocaţiile ar putea fi înlocuite cu vouchere.
„Alocaţia copilului e un drept universal, stabilită prin tratate internaţionale. Ea se acordă pentru copil, indiferent de venitul părinţilor şi de aceea nu se pot aloca sume diferite sau sub formă de voucher. Parcă sunt la concursul de idei trăznite cei de la PNL! În fiecare zi mai testează câte o prostie! Şi da, salariaţii au deduceri la impozite dacă au copii, în funcţie de numărul lor şi chiar şi pentru soţ sau soţie dacă nu este salariat acesta! De unde să ştie toate astea Violeta ca să îi spună şi lui Orban? Ea are treabă cu liftierele…”, a scris Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook.

Loading...

Citește și

Se deschide un NOU TEATRU la Târgu Jiu!

În aproximativ o lună de zile își deschide porțile un nou teatru la Târgu Jiu! …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.