Ambulance! Consilier local, trimis în judecată pentru furt calificat


Ion Bîrsanu, consilier local independent la Drăguțești, a fost trimis în judecată pentru furt calificat după ce a fost reclamat că ar fi sustras piesele de pe niște ambulanțe vechi, abandonate lângă primărie. Acuzele au fost atât de grave încât procurorul de caz a instrumentat dosarul penal punându-i alesului amprenta de inculpat, prejudiciu declarat de UAT fiind foarte ridicat. Pe 11 februarie se va judeca al doilea termen în dosar.

Consilierul local Ion Bîrsanu, din comuna Drăguțești, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost, inițial, suspect că ar fi sustras motoarele împreună cu alte piese de la două ambulanțe aflate în curtea primăriei, iar acum e inculpat. Infracțiunea a avut la bază prejudiciu de două miliarde, deși procesul verbal de predare-primire a autospecialelor de la Ambulanța Gorj a avut o valoare zero. Mai mulți angajați au dat declarații de martori la poliție în acest dosar.
Ambulanţele fuseseră donate Primăriei Drăguţeşti. Poliţiştii gorjeni au făcut, în iulie, două percheziţii domiciliare, iar motoarele ambulanţelor au fost găsite şi restituite primăriei.
Polițiștii au percheziționat locuința alesului local și a identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor două motoare având cutiile de viteze aferente şi mai multe componente şi subansamble auto. Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul ca bunurile ar fi fost sustrase în perioada septembrie – octombrie 2017, de la două autospeciale inscripţionate cu textul „Ambulance”, aflate în curtea Primăriei Comunei Drăguţeşti.

Loading...

Citește și

FOTO. Iată cine este TÂNĂRUL INFECTAT CU CORONAVIRUS! Primarul de la Prigoria confirmă că și iubita acestuia este în autoizolare la Tg-Jiu.

Primarul comunei Prigoria a declarat că tânărul infectat cu coronavirus este S. S., în vârstă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.