Amenzi pentru prostituatele și cerșetorii de pe străzile din Târgu-Jiu

Șase tinere au fost surprinse de polițiștii din Târgu-Jiu, în weeend, în timp ce atrăgeau persoane de sex masculin, pentru a întreţine relații sexuale, contracost. Acestea și patru cerșetori depistați pe străzile din oraș au primit amenzi de peste patru mii de lei, în urma raziei.

„În perioada 13-15 septembrie, poliţişti din cadrul Poliției municipiului Târgu-Jiu au desfăşurat o acţiune pe raza localității, pentru identificarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care practică cerşetoria sau prostituţia, precum şi pentru depistarea persoanelor fără adăpost. Cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii au identificat şase persoane care au încercat sa atragă cetățeni în vederea practicării de raporturi sexuale, cu scopul de a obţine foloase materiale, precum şi alte patru persoane care au apelat, în mod repetat, la mila publicului, deşi erau apte de muncă. Având în vedere cele constate, poliţiştii au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.400 lei, conform Legii 61/1991 republicată, privind sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Totodată, poliţiştii au identificat şapte persoane fără adăpost, pe care le-au introdus ulterior în bazele de date ale Poliţiei Române. Pentru a asigura cetăţenilor un climat de ordine şi siguranţă civică, poliţiştii vor continua astfel de activităţi”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

Prima zi fără telefon în trafic a adus primele amenzi usturătoare, în Gorj

Conversaţia telefonică a unor șoferi a fost întreruptă brusc de polițiștii gorjeni, care au aplicat …

2 comentarii

  1. Si daca „fetitele” nu au bani pentru amenda platesc „in natura” ? Sau asta, de fapt, era ideea ?

  2. Sunt prostituate ca nu au cu ce trai, nu au unde muncii ca fabrici nu mai avem in Gorj. Sunt cersetori ca soarta le-a fost orobsita. Legii sa se dea pentru ajutorare nu pentru amenzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: