duminică , 26 ianuarie 2020 - 11:44

Andreea Banța, candidată la Consiliul Școlar al Elevilor: „Atitudinea naște aptitudinea!”

banta-andreea2

Andreea Mihaela Banța este elevă în clasa a X-a A la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din municipiul Târgu-Jiu, la profilul Matematică Informatică intensiv. Eleva consideră că a ales bine, matematica fiind materia care îți dezvoltă gândirea și personalitatea, iar informatica îți structurează logica. Andreea sau „Banțica”- așa cum îi spun colegii, candidează la funcția de vicepreședinte în Consiliul Școlar al Elevilor din CNTV.

Consiliul Școlar al Elevilor este, în opinia Andreei Banța, singurul instrument cu ajutorul căruia tinerii din unitățile școlare se pot implica direct în viața școlii prin programe și proiecte ale căror inițiatori sunt chiar ei, elevii. „Consider că este bine să mă implic, încercând mereu să am inițiative cât mai bune, să vin cu idei pentru o școală mai bună, modernă și europeană. Sunt de părere că, oricât de sus am fi ajuns oricare dintre noi, mereu este loc și de mai bine. De aceea, cred că inițiativa, sinceriatea, puterea de muncă, buna intenție și poate, de ce nu, și seriozitatea, sunt argumentele care m-ar putea recomanda să ocup funcția de vicepreșdinte al Consiliului Școlar al Elevilor din CNTV. Îmi place să cred că noi, generațiile care venim, putem schimba ceva, învățând, fiind civilizați, onești și sinceri în primul rând cu noi înșine și bineînțeles cu cei din jurul nostru, dar mai ales citind… citind mult, citind orice carte ce ne cade în mână, indiferent că este vorba de proză, dramă, teatru sau poezie, indiferent că este vorba de ficțiune sau realitate”, a spus Andreea Banța. Deși la vârstă fragedă, eleva are principii pe care le respectă și multe vise în care crede.

Planuri de viitor: perfecționarea dezvoltării personale

Fata are prieteni care o susțin, familia fiindu-i, de asemenea, alături. De la familia sa a învățat că în viață e bine să progresezi pas cu pas și nu în salturi. Pentru viitoarea activitate din CSE, Andreea Banța s-a gândit la mai multe proiecte ce ar putea fi puse în practică: „Perfecționarea dezvoltării personale prin intermediul evidențierii, îmbunătățirii și exploatării aptitudinilor tuturor elevilor este cel mai important. Acest proiect îl consider unul dintre cele mai importante, deoarece atitudinea naște aptitudinea. Dacă ar fi să descriu sumar prioritățile mele pentru dezvoltarea școlii prin intermediul Consiliului Școlar al Elevilor, acestea ar fi: creșterea seriozității și eficienței activităților curente și periodice ale CSE, realizarea de ateliere care să dezvolte aptitudinile și pasiunile elevilor (cluburi de dans, desen, fotografie), o bună colaborare cu Consiliul Profesoral, orientarea școlii mai mult pe dezvoltarea deprinderilor elevilor decât pe o simplă însușire de cunoștințe, implicare în mediul școlar primar prin activități de genul: flashmob-uri pe diferite teme, concursuri în scopul marcării zilelor reprezentative pentru clasele I-IV, realizarea unei pagini de internet unde să fie explicate la nivel corespunzător problemele cu care se confruntă societatea. Mereu am trăit cu impresia că pot să conving pe cineva să facă ceea ce trebuie în privința îmbunătățirii lumii în care trăim și că aș putea fi vocea prietenilor, colegilor mei; asta îmi doresc să fiu”, spune eleva.

loading...
Loading...

Citește și

Președintele CJ Gorj: „ZERO este cifra proiectelor personale realizate de domnul Romanescu”

Cosmin Popescu iese la atac și spune că primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu nu …

3 comentarii

  1. Doamne,cata minciuna in articolul asta! Care seriozitate,care buna intelntie?Vrei sa pari inteligenta indemnand la citit,dar tu nu ai deschis o carte de ani de zile.Esti si o mare hoata de idei,nu esti capabila sa ai propriile initiative si le furi pe ale altora,penibil.Vai de liceu daca ajungi tu vicepresedinte!

  2. Foarte bine, succes si pentru ceea ce iti doresti aici si pe mai departe!

  3. Andreea, sa nu fii suprafata pentru comentariul răutăcios de alaturi. Asta inseamna ca ai valoare pentru cca ai candidat si ai stârnit invidii si frustrari . Acest comentariu răutăcios arată ca cei care te invidiază NU POT altfel si, decât sa se confrunte cu tine direct, face to face, preferă sa lovească pe la spate. Acesti oameni sunt deja perdanţi. Fruntea sus, capul inainte si curaj deoarece deja ai câstigat o confruntare directa si mai ai doar un singur pas pana la câştigarea batalie finale. Te susţinem si suntem alaturi de tine. Mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.