Angajat al IPJ Gorj, de la „mascați”, pe podium la Campionatul Național de Judo al MAI


Un luptător din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale al IPJ Gorj a urcat pe podium, joi, la Campionatul de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, care s-a desfășurat la Călimănești, în județul Vâlcea. Paul Feroiu a ocupat locul I la individual, categoria +45 de ani, 90 de kilograme, acesta contribuind și la clasarea echipei Inspectoratului General al Poliţiei Române pe primul loc. „Agent șef principal de poliție Feroiu Nicolae Paul, luptător în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al IPJ Gorj, a obținut în cursul zilei de joi, locul I la Campionatul Național de Judo, organizat de Ministerul Afacerilor Interne , în orașul Călimănești, județul Vâlcea. Luptătorul a reușit să urce pe treapta întâi a podiumului, la categoria 90 de Kilograme, după ce în finală a învins un sportiv din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al Județului Iași. Polițistul gorjean a obținut și anul trecut locul I, la Campionatul Național de Judo, organizat de Ministerul Afacerilor Interne, la Vaslui”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Paul Feroiu a făcut parte din echipa Poliției Române, care a obținut locul I. „Au participat și echipe din cadrul celorlalte structuri ale MAI. Locul I a fost ocupat de IGPR, locul 2 IGJR, locul 3 IGSU, locul 4 ACADEMIA DE POLIȚIE”, a mai declarat Victor Țuhașu.


loading...
Loading...

Citește și

Un bărbat drogat și-a băgat soția însărcinată în spital, după ce a bătut-o cu levierul

O femeie de 29 de ani, din comuna Bălănești, însărcinată în opt luni, care a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: