ANI: Iordache, afaceri ilegale de peste 4,3 milioane de lei cu primăria pe care a condus-o

iordache-ion

Potrivit comunicatului de presă de ieri, Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală de către IORDACHE ION – primar al orașului Turceni, juduțul Gorj. În aceeași situație mai sunt alți doi primari sau foști primari din Suceava și Argeș.

Ion Iordache a fost primarul orașului Turceni în perioada 2008–2012. Mandatul său a fost unul presărat cu mai multe scandaluri legate de activitatea sa de afacerist – acesta deținând la acea vreme SC Ydail Construct SRL – și cea de primar. El a fost supranumit „băiat deștept”, după ce și-a abonat firma la banii fostului CE Turceni, în timpul regimului Boc.

Băiat deștept

Presa locală a relatat în mai multe rânduri despre controversatul fost primar. Astfel, Ion Iordache a fost acuzat că afacerea sa a prosperat pe banii din minerit și energie, dar și pe lucrările de construcție în orașul pe care l-a păstorit. Ales primar, acesta s-a detașat teoretic de afaceri. Până în 2008 a condus SC Ydail Construct, pe care a predat-o ulterior unuia dintre angajații săi. În timpul mandatului, s-a ales însă cu dosare penale. Unul viza și activitatea din primărie, fiind vorba despre un caz destul destul de cunoscut, mediatizat la acea vreme în presa locală: „un anume Doru Şandru, cumnatul său, a cumpărat terenuri la preţuri modice de la oamenii şantajaţi că nu primesc titlurile de proprietate. Terenurile au fost vândute de cumnat către compania Lafarge”. Pe lângă astfel de acuzații, fostul edil a mai fost acuzat că a turnat miliarde de lei „fără număr” în conturile Ydail Construct, încheind contracte pe bandă rulantă în calitate de primar cu firma preluată de unul dintre angajații săi. Astfel, Ydail Construct reabilita străzi, punea borduri sau amenaja stații de transfer deșeuri, pe lângă prestarea diverselor servicii în minerit.

… și conflict de interese, în atenția Pachetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

ANI a comunicat, ieri, următoarele: „IORDACHE ION a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie penală, întrucât Consiliul Local al orașului Turceni, jud.Gorj, reprezentat de IORDACHE ION, în calitate de Primar al orașului Turceni, a încheiat contracte și acte adiționale în valoare totală de 4.335.826,21 lei, cu mai multe societăți comerciale cu capital privat, în cadrul cărora persoana evaluată a deținut calitatea de asociat/administator. Astfel, acesta a încălcat dispozițiile art. 2531 din Codul Penal al României.
Având în vedere cele de mai sus, Agenția a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu privire la posibila săvârşire de către IORDACHE ION a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 din Codul Penal al României”.

„Eu am cesionat părțile sociale”

Fostul primar a declarat ieri că nu cunoaște nicio învinuire a ANI, neștiind la ce se referă suma menționată de Agenție: „Nu am cunoștință să fi fost vreodată în conflict de interese. În momentul în care am fost ales primar, eu mi-am cesionat părțile sociale ale firmei Ydail Construct. Erau niște acte adiționale la contractele inițiale. Dar chiar nu știu și nici nu mi s-a comunicat de la ANI în ce constă conflictul de interese”, a mai spus acesta.

Loading...

Citește și

FOTO. Iată cine este TÂNĂRUL INFECTAT CU CORONAVIRUS! Primarul de la Prigoria confirmă că și iubita acestuia este în autoizolare la Tg-Jiu.

Primarul comunei Prigoria a declarat că tânărul infectat cu coronavirus este S. S., în vârstă …

4 comentarii

  1. Am o nedumerire.Cui trebuia sa dea totusi lucrarile de la Turceni?Carei firme? Tot vorbiti ca firma Ydail a facut lucrari in Turceni? Ani de-a randul,bani de la Primaria Turceni, pe cand era d-na Badea Maria contabila, se returnau la Consiliul Judetean Tg Jiu ca nu se cheltuiau. Acum s-a facut ceva si s-a schimbat mult fata localitatii.Chiar e de nerecunoscut.Oameni din toata zona lucreaza la firma lui si mananca paine alba.Are peste 100 de angajati. Oare castiga numai Iordache sau a castigat Turceniul si oamenii din satele si comunele invecinate care se duc cu bani acasa la copii????????? Pe perioada cat a fost primar a dat de lucru la multi oameni.Greseala lui e ca s-a bagat in politica.

  2. el nu stie nimic ………saracu’ , habar nu are de unde are sutele de miliarde ….. nu stie nici cine este si de unde a plecat …….. nu stie si nu cunoaste pe nimeni de la ydail sau primarie …… nici nu are toate neamurile pe acolo cumnati frati nasi fini (aici chiar s-ar putea sa am dreptate ..nu-i mai stie nici el pe toti cati si pe unde i-a bagat)……. lasati-l in pace ca el nu stie nimic el e mic si nevinovat ……..tot ce are doar le foloseste nu stie de unde le are ,nu poate crede ca turceniul si toata tara atat de prosti si impreuna cu justitia il cred pe el marele ciordi si nu-i dau drumul la dosare…..e plina tara de prosti din astia care cred ca ei sunt stapini peste oameni si care cred ca pot fura poporul la infinit insa tot mai speram ca poate se va trezi si justitia desi pe zi ce trece paleste si speranta asta

  3. asa vad toti k nu sa furat nimic dar de fapt nu mai e nimic de furat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.