Anunț al Curții Europene de Justiție în legătură cu Uber: E un serviciu de taxi și trebuie reglementat

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis miercuri că serviciul de rezervări de automobile cu şofer Uber este un serviciu de transport care trebuie reglementat ca atare, informează AFP.

În decizia sa, CJUE a subliniat că un serviciu al cărui scop este „să conecteze, prin intermediul unei aplicaţii smartphone şi pentru remunerare, şoferi non-profesionişti utilizând propriul lor vehicul şi persoane care vor să facă călătorii trebuie clasificat ca un serviciu în domeniul transportului în legislaţia UE”. În plus, CJUE a precizat că, „în conformitate cu legislaţia actuală, este la latitudinea statelor membre să reglementeze condiţiile în conformitate cu care astfel de servicii vor fi oferite” .

Reacția Uber

Serviciile de tip Uber este necesar să fie reglementate, iar în acest sens dialogul companiei cu autorităţile din Europa va continua, au declarat, miercuri, reprezentanţii companiei.

„În majoritatea ţărilor UE în care operăm sub legea transportului sau suntem în curs de reglementare, această hotărâre nu afectează mersul lucrurilor. Totuşi, în continuare, milioane de europeni sunt împiedicaţi să folosească aplicaţii similare cu ale noastre. Aşa cum a declarat noul nostru CEO, Dara (Dara Khosrowshahi, n.r.) este necesar ca serviciile de tip Uber să fie reglementate, astfel vom continua dialogul cu autorităţile din Europa. Aceasta este abordarea noastră pentru a ne asigura că oricine poate comanda o cursă sigură la apăsarea unui buton’, a menţionat un purtător de cuvânt Uber.

Înainte de anunţarea verdictului, Uber s-a declarat încrezător că acesta nu va avea impact asupra modului în care firma operează în Europa. „Orice decizie nu va modifica faptul că în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană operăm deja în conformitate cu legislaţia din domeniul transportului”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

În România, Uber este prezent de trei ani şi are peste 450.000 de utilizatori, din care 350.000 în Bucureşti. România este a doua piaţă ca mărime în regiunea central şi est europeană, după Polonia, şi a cincea din Uniunea Europeană.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, marţi, un proiect de hotărâre care vizează modificarea regulamentului de taximetrie.

 

sursa: antena3.ro

loading...
Loading...

Citește și

Minerii nu vor avea de suferit, în urma protestului!

Presedintele Sindicatului de la Cariera Rosiuta, Nelu Rosca, a propus ca minerii sa nu fie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.