duminică , 18 noiembrie 2018 - 16:12

Anunț de la ANAF pentru gorjeni!

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală oferă contribuabililor servicii electronice care sunt disponibile 24h/24h, sunt uşor de accesat şi nu implică deplasarea la sediul administraţiei fiscale sau la oficiul poştal, respectiv:

-Spaţiul privat virtual (SPV) oferă contribuabililor persoane fizice şi persoane juridice toate facilităţile comunicării electronice a actelor administrative fiscale emise în formă electronică, precum şi a altor informaţii şi înscrisuri în legătură cu situaţia financiară sau fiscală proprie a acestora. Accesarea serviciului „Spaţiul privat virtual” se face de pe pagina principală a site-ului ANAF www.anaf.ro, la secţiunea ‘’Servicii Online-Serviciul înregistrare/înrolare persoane fizice şi juridice Spaţiul Privat Virtual’’;

  –Depunere declaraţii on-line este un serviciu disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro, care poate fi accesat prin utilizarea unui certificat digital calificat cu menţiunea că certificatul poate fi folosit pentru transmiterea mai multor declaraţii. Formularele electronice pot fi descărcate de pe site-ul www.anaf.ro, secţiunea Servicii on-line/Declaraţii electronice/Descărcare declaratii;

 –Asistenţă prin e-mail este un serviciu prin care contribuabilii pot obţine informaţii cu caracter general în legătură cu modul în care trebuie să procedeze pentru a beneficia de un drept fiscal sau pentru a se conforma unei obligaţii fiscale. Serviciul este disponibil accesând secţiunea ‘’Formular de contact‘’ de pe pagina principală a site-ului ANAF www.anaf.ro;

   –Buletinul informativ fiscal cuprinde informaţii cu privire la actele normative cu incidenţă în materie fiscală care au fost publicate în Monitorul Oficial al României în săptămâna anterioară. Acest serviciu este disponibil pe site-ul www.anaf.ro, secţiunea Asistenţă contribuabili/Legislaţie /Noutăţi legislative ;

  –Ghiduri curente care au scopul de a facilita îndeplinirea obligaţiilor fiscale declarative şi de plată ale contribuabililor. Acestea sunt orientate pe grupuri ţintă fiind disponibile pe site-ul www.anaf.ro, secţiunea Asistenţă contribuabili/ Legislaţie/Ghiduri curente;

Totodată, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pune la dispoziţia contribuabililor în mod gratuit, la sediile administraţiilor judeţene a finanţelor publice, într-un spaţiu special amenajat, un calculator conectat la Internet, în scopul accesării tuturor serviciilor puse la dispoziţie de către instituție, asigurând totodată şi îndrumarea corespunzătoare în utilizarea serviciilor la distanţă.

loading...
Loading...

Citește și

Lovitură pentru sute de români! Se pune lacătul pe cea mai mare fabrică din oraș

Lovitură de proporții pentru sute de români! Se închide cea mai mare fabrică din acest …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodată site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.