Aparegio Gorj a participat, şi în acest an, la cea de-a 21-a ediție a Forumului Regional al Apei Dunăre – Europa de Est ExpoApa,

Operatorul de apă și canal Aparegio Gorj a participat, şi în acest an, la cea de-a 21-a ediție a Forumului Regional al Apei Dunăre – Europa de Est ExpoApa, care s-a desfășurat în perioada 23-25 septembrie la Palatului Parlamentului, București. Evenimentul a fost derulat sub egida Asociației Române a Apei, organism profesional ce reunește operatorii de apă din țară și aduce în atenţia participanţilor informaţii de cea mai mare actualitate privind evoluţia şi dezvoltarea sectorului apei din România, în primul rând, dar şi din ţările din regiune şi nu numai.
Pe parcursul desfășurării acțiunilor din cadrul ediției 2019, reprezentanții operatorului de apă și canal din Gorj, prezenți la eveniment, au oferit informații și pliante privind serviciile și perspectivele de viitor pe care Aparegio le întreprinde în activitatea pe care o desfășoară.
De asemenea, în cadrul aceluiaşi eveniment s-a desfășurat și concursul profesional pentru instalatori “Instalare Branșament sub Presiune”, unde reprezentanţii societății au obținut locul 2 dintre cele 13 echipe participante.

Aparegio Gorj este reprezentantă în echipa de conducere a uneia dintre cele mai importante structuri ale Asociației Române a Apei, respectiv Comitetul Teritorial Olt-Jiu, de către directorul general al instituției,Traian Pătrășcoiu, care ocupă funcția de vicepreședinte.

loading...
Loading...

Citește și

Căsuța de lectură

Voluntarii novăceni lucrează încă din vara acestui an la proiectul ”BIBLIOTECA STRADALĂ”, proiect în cadrul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: