duminică , 15 decembrie 2019 - 2:50

Asistentă fotomodel din Sadu în imagini RĂVĂȘITOARE!

diana22

Se numește Diana Elena Aldea, este originară din orașul Bumbești Jiu, însă locuiește de ceva vreme în Timișoara. Tânăra este absolventă a Școlii Postliceale „Henri Coandă” din Sânnicolau Mare, lucrează ca ospătar, iar în timpul liber este fotomodel.

Diana Aldea, conform informațiilor de pe contul personal de facebook, a terminat la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Bumbești Jiu, după care a absolvit o școală postliceală de asistent medical. Tânăra, în vârstă de 23 de ani, este pasionată de fotografie, pe contul personal de socializare regăsindu-se mai multe serii de fotografii unde Diana pozează ca o adevărată profesionistă. Diana este o împătimită a citatelor, astfel că pe contul său se regăsesc tot felul de fragmente sau citate celebre. „Cea mai frumoasă femeie este sinceră, indiferent de caz, nefiindu-i teamă să piardă oameni care nu suportă adevărul. Ştie că adevărul nu înseamnă neapărat frumos, ci doar adevărul”, „Dacă te strădui să nu îmi subestimezi inteligenta, ne putem înţelege. Altfel, consider că mi-ai declarat război şi mă conformez” sunt doar câteva din citatele ce se regăsesc pe contul Dianei.

Diana este pasionată de fotografie

Frumoasa brunetă este extrem de apreciată în mediul online iar marea majoritate a pozelor sunt realizate de un cunoscut fotograf timișorean.

I.I.



loading...
Loading...

Citește și

Soția unui cunoscut târgujian a strâns o sumă FABULOASĂ la un singur concert caritabil!

Soția cunoscutului târgujian a strâns o sumă fabuloasă în urma concertului caritabil pe cre l-a …

8 comentarii

  1. O tarfa.A smotocit toată Timisoara.

  2. Coarda asta se buleste pe bani la Timisoara.

  3. Se promoveaza panaramele mai mult ca pasta de dinti

  4. Mai copii cum va roade invidia . In afara de voi toate femeile sunt tarfe ?

  5. O știu pe putoarea asta e o haimana

  6. PULEA SPATARU

    Va zic eu se arde cu 1 Dr in Timisoara si cu 1 bagabontel …. o tarfa ieftina rupta_n coor de foame

  7. Alea Diana elena

    Ştiu că vor exista mereu guri sparte care să debiteze inepţii şi enormităţi, cât şi minţi înguste care să asculte şi să creadă tot ce aud. Dar totodată ştiu că oamenii de calitate, inteligenţi şi cu discernământ nu se uită în gura celor care vorbesc de rău şi nu-şi fac o părere bună despre aceştia. Elita firavă a societăţii, care crede orice subiect demn de can-can şi care iubeşte circul, nu mă interesează. Ştiu că oamenii cu preocupări normale şi sănătoase nu pierd vremea ascultând păreri, că n-au nevoie de descrierile altora pentru a cunoaște un om.

  8. As vrea sa te frec tare. Moghy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: