Astăzi se sărbătoreşte Ziua Olteniei

Ziua Olteniei este sărbătorită la 21 martie, marcând, astfel, data la care, în anul 1821, în timpul revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, acesta a intrat în Bucureşti ţinând în mână o pâine mare, semn al păcii şi al belşugului.

Ziua Olteniei a fost instituită prin Legea nr. 65/2017, publicată în Monitorul Oficial la 19 aprilie 2017. Proiectul privind instituirea acestei zile a fost adoptat de Senat la 1 noiembrie 2016 şi de Camera Deputaţilor, forul decizional, la 21 martie 2017. A fost iniţiat de un grup de 27 de deputaţi şi senatori, din partea mai multor formaţiuni politice (PSD, PNL, Minorităţi, UNPR şi neafiliaţi).

În expunerea de motive a iniţiativei legislative se face referire la bogatul trecut istoric al Olteniei, marcându-se, printre altele, momentul primei revoluţii moderne, Revoluţia lui Tudor Vladimirescu de la 1821. “Pe 21 martie 1821, Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti ţinând în mână o pâine mare, semn al păcii şi al belşugului. Aşadar, se cuvine să marcăm ziua de 21 martie, momentul în care Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti şi coboară Podul Calicilor, ca fiind ziua Olteniei”, se arată în expunerea de motive publicată pe site-ul www.cdep.ro.

sursa: gds.ro

loading...
Loading...

Citește și

Prognoza METEO – Ce temperaturi ne așteaptă în acest weekend

Vremea va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, joi, local canicularã în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: