ATAC DUR la LIDERII FNME: Vor să ne bage PUMNUL ÎN GURĂ


Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari sare la gâtul președintelui Federației Naționale Mine Energie, Dan Pârvulescu.

Manu Tomescu a reacționat după ce Dan Pârvulescu ar fi acuzat, la un post local de televiziune, că prin protestul de la Termocentrala Rovinari de săptămâna trecută ar fi încercat să organizeze un puci. Liderul Sindicatului Energia Rovinari dă de înțeles că președintele FNME ar încerca un puci la adresa lui Constantin Mitrescu. “După ce am protestat am fost acuzați tocmai de șefii federației că nu știu ce puci am vrut să facem. Dan Pârvulescu este cel care a lansat acuzațiile la un post local de televiziune. A spus că vrem să dăm jos președintele nostru, lucru total neadevărat. Încearcă să spună că eu îi manipulez pe oameni. Toate au început de la acel protest pe care l-am organizat. Șefii din federație sunt contra noastră pe față. Salariații care cer drepturi devin dușmanii federațiilor. Aceste lucruri sunt de nepermis. Tomescu nu o să tacă. La FNME se încearcă să ne bage pumnul în gură. Liderii mici devin inamicii federației, când îi tragem de mânecă și le spunem șefilor că ar trebui să facă mai multe pentru drepturile oamenilor. Suntem atacați de cei care ar trebui să ne reprezinte. Dan Pârvulescu și-a făcut pe ascuns un departament al Sindicatului Liber Oltenia, cum ar veni acasă la Mitrescu, și atunci întreb, cine face puci? Să spună de ce și-a făcut departamentul, nu este mulțumit de modul în care îi reprezintă Mitrescu pe salariații Termocentralei Rovinari? Dacă ei cred că o să mă facă să tac prin tot felul de mizerii și șantaje, se înșală’’, a conchis Tomescu.

loading...
Loading...

Citește și

Primarul de Bâlteni, deja cercetat pentru fals în acte, își ascunde veniturile din declarația de avere!

Edilul de Bîlteni, Vasile Vlăduleanu, și-a afișat declarația de avere pe site-ul instituției publice pe …

4 comentarii

  1. Găsiți o soluție sa va certați pentru drepturile oamenilor , nu intre voi.

  2. Neală și Banană

    Faceți bă și voi ca SMEO și Univers. Aia stau pe burtă, își ia funcții și salarii babane, își angajează neamurile la CEO și noi tragem ca proștii în carieră prin nămoale! SMEO + UNIVERS + FNME = Aceeași mizerie

  3. Te-a lasat Parvulescu din mana ,ba Tomescule? Nu te mai trimite in delegatii sindicale? A vazut ce caracter jegos ai si acum te-ai transformat in aparatorul drepturilor pentru muncitorilor. Pana acuma ce ai facut in comisia de negocieri? Te-ai trezit acum sa ceri grupa 1 si vaucher ba impostorule. A intarcat balaia cu delegtii.

  4. Trebuie să îi mai scutere cineva și pe îmbuibații ăștia de inspectori sociali. Au salarii de salarii și de restul îi doare la bască.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: