„Ați fost senzaționali!”

jean-vladoiu

Nu mai pare deloc un secret pentru nimeni că din ce în ce mai mulți oameni de fotbal din România privesc cu admirație Pandurii. Printre aceștia se numără și fostul internațional Ion Vlădoiu, cel care mărturisește că nu a scăpat niciun meci al echipei gorjene din aventura „europeană”. Deși în campionatul Ligii I recent încheiat, Pandurii nu s-a mai didicat la cel mai înalt nivel, Vlădoiu este convins că trupa lui Grig va avea din nou rezultate surprinzătoare în sezonul 2014-2015. Totodată, fostul fotbalist, ajuns acum la vârsta de 46 de ani, se gândește și la echipa națională, în care ar vrea să vadă și câțiva jucători de la Târgu Jiu. În altă ordine de idei, ultima dorință a lui „Jean” se îndreaptă însă către actuala generație de fotbaliști români, pe care speră să îi vadă evoluând mult mai mult decât 3 minute la un „mondial”.

Reporter: După cât timp ai revenit la Târgu Jiu?
Ion Vlădoiu: Într-adevăr, am mai fost pe aici, dar cu mulți ani în urmă și ca jucător, dar și ca spectator. Iar acum vin cu mare drag pentru că este o zonă care îmi place foarte mult, mai ales prin prisma echipei Pandurii Târgu Jiu. Au făcut un progres remarcabil și vă spun sincer că datorită rezultatelor pe care le-au avut, am fost trup și suflet alături de ei. Și cred că în cupele europene nu am fost deloc singurul român alături de această nouă performeră. Aici ați avut o pepinieră senzațională, ați dat jucători la națională, la Steaua… E vorba de jucători care deja acum sunt foarte cunoscuți, nu doar în țară. Deci, lucrurile stau foarte bine la Târgu Jiu, în comparație cu ce am văzut în alte părți din țară sau în alte orașe.

Rep.: Cum vezi ultimele schimbări din fotbalul românesc?
I. V.: Eu zic că sunt niște schimbări benefice, fotbalul românesc avea nevoie de această nouă conducere. Sper ca lucrurile să se îmbunătățească, sper ca fotbalul românesc să redevină ceea ce a fost cu ani în urmă, iar suporterii și noi toți, cei implicați, să ne bucurăm de calificări la campionate mondiale sau europene. Și, nu în ultimul rând, la nivel de club, să ajungem așa cum și dumneavoastră, cei de la Târgu Jiu, ați trăit momente foarte frumoase în Europa League, jucând foarte bine.

Rep.: Să înțeleg că „Jean” Vlădoiu a urmărit îndeaproape meciurile pandurilor din Europa?
I. V.: Da, chiar nu am pierdut niciun meci al lor. Mi-a plăcut cel mai mult seara de la Braga. Dar, per total, ați fost senzaționali! S-au ridicat băieții la cel mai înalt nivel, au jucat fantastic. Sincer, vă spun că nu mă așteptam să joace așa de bine. Ținând cont de campionatul intern, de ceea ce s-a realizat în Liga I în ultima vreme, eu zic că pentru Pandurii a fost o mare, foarte mare performanță. Jos pălăria pentru felul cum s-au prezentat și până unde au reușit să ajungă. Pentru că au jucat de la egal la egal cu mai toate echipele pe care le-au întâlnit.

Rep.: Aveți totuși vreun remarcat anume de la Pandurii, care v-a plăcut în mod deosebit în ultimii ani?
I. V.: Întreaga echipă. Echipa în sine a arătat o mare forță, unitatea de grup a dus la performanță. Și probabil și liniștea pe care ați avut-o aici, la Târgu Jiu, a creat modul cel mai propice. Iar acum mă bucur că a revenit Grigoraș, care este un om deosebit și care a făcut performanță cu Pandurii. Însă, dacă e să mă refer strict la jucători, mi-a plăcut mult Chiricheș, care nu întâmplător a ajuns unde a ajuns; de asemenea, Eric, un transfer senzațional, care a făcut și mulți bani. Sunt doar doi dintre jucătorii foarte valoroși din campionatul românesc, dați de Pandurii.

Rep.: Mai are acum șanse Pandurii să repete performanța de anul trecut?
I. V.: Eu zic că da. Pentru că mai există destui jucători valoroși și acum în echipă. După cum Pandurii s-a prezentat an de an, cred că vom avea surprize mari din partea acestei formații. În sezonul 2014-2015, sunt convins că se poate bate la primele trei poziții din clasament.

Rep.: Ca om de fotbal, cam ce crezi că ar mai lipsi pandurilor în acest moment?
I. V.: Suporteri mai mulți la stadion. Indiferent că joci cu Steaua, Dinamo  sau Viitorul, ar trebui să aveți mai mai mulți suporteri alături. Echipa am înțeles că a fost susținută și în campionat, și în cupele europene, dar nu la nivelul pe care l-ar fi meritat.

Rep.: Cât de oportună crezi că este în Liga I trecerea la sistemul competițional cu 14 echipe?   
I. V.: Părerile sunt împărțite și dați-mi voie să nu comentez prea mult lucrul ăsta, pentru că nu știu dacă va fi bine sau rău. Cert este că sunt multe echipe care, ați văzut și dumneavoastră, încep campionatul și nu reușesc să-l termine din cauză că jucătorii nu sunt plătiți de luni de zile, sunt multe cluburi care acuză mari probleme, financiar nu putem să facem față. Să dea Dumnezeu ca în formatul cu 14 echipe să vină mai mulți bani de la televiziuni și atunci mai bine să avem un număr limitat de formații bune, competitive, decât să avem 18, iar 4-5 dintre ele să se retragă, să nu poată să ducă competiția până la capăt. Deci, nu știu dacă este bine sau rău… Eu unul am crescut tot într-un mediu cu 18 echipe, am fost obișnuit cu sistemul acesta, dar acum vom vedea dacă este mai bine așa sau nu. Totuși, poate avem nevoie de o schimbare de genul ăsta.

Rep.: Oare când va mai putea ajunge naționala României la un turneul final de campionat mondial?
I. V.: Mi-aș dori să începem cu o participare la următorul european. După aceea, dacă vom reuși să dobândim o anumită experiență, iar jucătorii să înțeleagă că, la urma urmei, pentru ei trebuie să ajungă acolo, poate doar atunci vom avea parte din nou de un mondial. Recent, râdea Belodedici de mine când îmi spunea: „Măi frate, nu-mi vine să cred că după 20 de ani, au ajuns să vorbească jucătorii de tine că ai jucat doar 3 minute la un turneu final de campionat mondial, iar tu, cu alea 3 minute și cu acel cartonaș roșu, ai cu mult mai mult decât au ei!”

A consemnat Alin Peptan 

loading...
Loading...

Citește și

Etapă cu ghinion pentru echipele din Gorj. Pandurii a fost învinsă în minutul 90+7 iar Viitorul a făcut egal după ce a avut superioritate numerică

ASU Poli a fost superioară pe toată durata jocului în faţa echipei Pandurii, una plină …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: