Aurel Medinţu: Reorganizarea TESA – un proces pe care şi-l asumă conducerea Complexului Oltenia

aurel-medinti

Directorul Diviziei Energie din cadrul CEO nu înțelege de ce se face atâta vâlvă pe marginea procesului de reorganizare a personalului TESA.

Membru în Directoratul Complexului Energetic Oltenia, Aurel Medințu a dorit să facă câteva precizări în legătură cu trimiterea în producție a juriștilor și economiștilor. Mai-marii CEO au apelat la această măsură după ce s-a decis desființarea direcțiilor economice, de achiziții și de investiții din toate sucursalele companiei, dar și din unitățile miniere de carieră. „Nu ştiu de ce se face atâta vâlvă pe marginea reorganizării personalului TESA. Selecţia e simplu de făcut. Calitatea oamenilor din fiecare compartiment este cunoscută de toată lumea. O unitate precum CEO nu poate funcţiona cu 600 de economişti. Dacă vom fi informaţi că nu se va face o clasificare corectă, vom analiza. Până la definitivare, mai este o serie întreagă de filtre. Este un proces pe care şi-l asumă conducerea Complexului Oltenia”, a declarat directorul Divizei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Aurel Medințu.

Directorul SE Rovinari, de acord cu reorganizarea TESA

Șefii Sucursalei Electrocentrale Rovinari spun că, deocamdată, nu s-au apucat să facă liste cu salariații TESA care vor fi trimiși în producție. Directorul general, Ion Pisc, este de părere că reorganizarea în rândul juriștilor și economiștilor trebuia făcută. „Angajaților TESA trebuie să li se ofere locuri de muncă în producție. Nu vă pot da mai multe detalii pentru că până acum nu s-a făcut niciun fel de listă. De la începutul anului 2014, salariații care vor părăsi birourile vor trebui să lucreze efectiv în producție. Reorganizarea este un lucru bun, așa se întâmplă peste tot, la toate companiile mari. De la Termocentrala Rovinari nu-și va pierde niciun om locul de muncă. La birouri vor rămâne juriștii și economiștii cei mai bine pregătiți și cei care răspund exigențelor ”, a precizat Ion Pisc.

loading...
Loading...

Citește și

„Floricica Dansatoarea” o comite din nou! Pesedistul Pupăzan s-a rebrenduit și o arde pe muzică ușoară de-i sar gumarii din picioare!

Marius Daniel Pupăzan, opțiunea burlescă a PSD pentru Primăria Cîlnic, nu contenește în a se …

Un comentariu

  1. Sa plece acasa pensionarii (ca medintu). Mai ales cei care au probleme cu alcoolul (ca medintu).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: