Teodora Diaconescu

Iată ce căutau mascații la Glogova! Cine sunt, DE FAPT, soții „călcați” din greșeală!

Mascații care au intrat marți peste familia greșită la Glogova au efectuat până la urmă percheziția care trebuia. Potrivit unui comunicat al DIICOT, acțiunea a vizat destructurarea unui grup infracțional vinovat de importante fraude informatice. Infractorii, printre care se numără și un gorjean, acționau în Italia, România și Franța, iar valoarea prejudiciului este de 60.000 de euro. Capul rețelei este …

Citește mai mult

Percheziții la doi afaceriști din Târgu-Jiu

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj au efectuat, miercuri dimineaţa, cinci percheziţii domiciliare la două societăţi comerciale din municipiul Târgu-Jiu şi la domiciliile administratorilor acestora într-un dosar de evaziune fiscală.  Acţiunea a avut loc sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. „Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat faptul că …

Citește mai mult

Ai peste 25 de ani? TREBUIE să faci asta URGENT!

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Gorj le sfătuiesc pe gorjencele care au vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani să meargă la medicul ginecolog și să își facă testul Babeș-Papanicolau. DSP Gorj finanțează spitalele înscrise în acest program: Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu și unitatea medicală din Târgu-Cărbunești. Din păcate, din ce în ce mai multe femei decedează din …

Citește mai mult

Regal de muzică galeză și irlandeză la Târgu-Jiu și Hurezani

Festivalul Internațional „Zilele Arados“ se va desfășura, în premieră, între 18-23 septembrie, la Târgu Jiu și Plopu (comuna Hurezani). Zece invitați din Polonia, Maria Britanie și Franța vor participa la acest festival. Festivalul este organizat de Asociația cultural-literară „Arados“, din care face parte Emilia Ivancu, lector de Limba și literatura română la Universitatea din Poznan, Polonia. Aceasta a copilărit la …

Citește mai mult

Minori prinși la pescuit

Un echipaj de jandarmi din cadrul Grupei Supraveghere și Intervenție Rovinari, pe timpul desfășurării unei misiuni de prevenire și combatere a braconajului piscicol, executată pe raza localității Văleni din comuna Plopşoru au depistat două persoane care pescuiau ilegal.    În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că T.A. în vârstă de 16 ani, domiciliat în Plopşoru şi amicul său cu un …

Citește mai mult

Ambulanțele din Gorj, echipate de iarnă

Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Gorj a demarat pregătirile de iarnă a celor 35 de ambulanțe din dotare. „Am dat deja dispoziție pentru achiziționarea de antigel și anvelope de iarnă. Avem 35 de ambulanțe și toate vor fi puse la punct corespunzător pentru iarnă. Montarea anvelopelor de iarnă înainte de căderea zăpezii este obligatorie pentru toate autoturismele.”, a spus …

Citește mai mult

Meșteri populari din Gorj, la un târg de turism din Alba

Trei meşteri populari au reprezentat județul Gorj la Târgul Naţional de Turism Rural ALBAC, ediţia a XII-a. Manifestarea a avut loc în perioada 2-4 septembrie, iar meşterii populari Filomela Tiştere şi Claudia Drăghescu din Sohodol-Tismana şi Nicolae Rotaru din Crasnaau fost însoțiți de Iani Gârbaciu, de la Școala Populară de Artă Târgu-Jiu. Obiectele tradiționale confecționate de cei trei meșteri din …

Citește mai mult

Școlile și cabinele medicale școlare, gata să-și primească elevii

Aproximativ 23.000 de elevi învață în unitățile școlare de pe raza municipiului Târgu-Jiu și pot beneficia de asistență medicală în șapte cabinete, potrivit reprezentanților Primăriei. Cei mai mulți dintre elevi sunt înscrişi în învăţământul liceal. Astfel, cei 22.896 de școlari și preșcolari înscrişi la unităţile din municipiu sunt deserviţi de șapte cabinete medicale în care îşi desfăşoară activitatea 8 medici …

Citește mai mult

Primarii din Gorj nu se implică în campania de sterilizare GRATUITĂ a patrupedelor

Asociația Pro Animals din Târgu-Jiu a demarat în vara acestui an un program de sterilizare și castrare gratuită a câinilor și pisicilor din Gorj, prin intermediul singurei Clinici Veterinare Mobile existente în județ. Din păcate, deși reprezentanții Clinicii fac sterilizările gratuit, nu u parte, întotdeauna, de sprijinul autorităților locale. Inaugurarea Clinicii Mobile a avut loc pe data de 14 iulie, …

Citește mai mult

Prins cu lemne și cărbune fără acte

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au identificat în trafic, pe D.N. 66, localitatea Rovinari, un bărbat de 62 de ani, din localitatea Sadova, judeţul Dolj, în timp ce transporta într-o autoutilitară material lemnos şi bulgări de cărbune. Din verificările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, bărbatul de 62 de ani, transporta un volum total de 1,3 m.c., material …

Citește mai mult

I-a furat bicicleta

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Borăscu, au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 60 de ani, din comuna Borăscu, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras o bicicletă de la poarta locuinţei sale. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a fost identificat autorul furtului pe raza satului Baniu, cu bicicleta sustrasă, acesta fiind un …

Citește mai mult

Doi soţi aproape de INFARCT! S-au pomenit cu mascații peste ei! „Am crezut că a venit cineva să ne tâlhărească”

• Îi vor da în judecată O femeie din Bucureşti care se afla în vizită în casa fratelui său din comuna gorjeană Glogova a ajuns la spital din cauza unui atac de panică după ce, marţi dimineaţa, mascaţii au intrat în curte pentru a face percheziţii, adresa nefiind însă cea la care trebuiau efectuate descinderile. Nici nu răsărise soarele când …

Citește mai mult

Vezi cum arată noua secretară a Clubului Pandurii!

Larisa Oproiu este una dintre interpretele talentate de muzică populară din Gorj și de ceva vreme a devenit și secretară a Clubului Pandurii Târgu-Jiu. Frumoasa brunetă a absolvit facultatea la Târgu Jiu și este și translatoare când Clubul are nevoie. O frumoasă brunetă cu buze senzuale și trup de zeiță este unul dintre cei mai noi angajați ai Clubului Sportiv …

Citește mai mult

Concurs pentru postul de psiholog de la Spitalul Târgu Jiu

Luna aceasta va fi scos la concurs și postul de psiholog la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, care este vacant. Candidații cu studii în domeniu pot ocupa postul de psiholog practicant la Laborator Sănătate Mintală. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: diplomă de licenţă în specialitate; un an vechime ca psiholog …

Citește mai mult

Fost candidat la Primăria Târgu-Jiu și un metodist, în cursa pentru postul de adjunct al lui Ișfan

Cinci profesori s-au înscris pentru a participa la concursul organizat de Ministerul Educației pentru ocuparea funcției de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj. Trei dintre dosare au fost respinse, în cursă rămânând doar doi candidați. Candidații care își depuseseră dosarele pentru funcția de inspector școlar general adjunct au fost Bogdan Constantin, Prunescu Romeo, Mocioi Daniel, Ganea Maria …

Citește mai mult

Film românesc de OSCAR, la Cinema „Sergiu Nicolaescu”! Vezi când este premiera

După ce a deschis competiția oficială a celei de-a 69-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes (11-22 mai 2016), cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Cristi Puiu, „SIERANEVADA” va deschide și sezonul de toamnă al premierelor cinematografice românești. „SIERANEVADA” va avea premiera de gală la Cinema „Sergiu Nicolaescu”, vineri 16 septembrie, ora 19.00, la eveniment urmând …

Citește mai mult

Lector universitar din Polonia, lecții la Târgu-Jiu

Consiliul Judeţean şi Biblioteca Judeţeană „Christian Tell“ din Târgu Jiu organizează, în perioada 6-8 septembrie, la Brădiceni, din comuna Peştişani, Atelierul naţional de poezie „Serile la Brădiceni“. Cu ocazia celei de a XX-a ediții a Atelierelor „Serile la Brădiceni” organizatorii au pregătit câteva evenimente deosebite. Două ateliere de scriere creativă vor fi organizate la Târgu-Jiu și Peștișani, căci organizatorii își …

Citește mai mult

Generalul Ișfan, VERIFICAT de echipa de control a Ministerului

Ministerul Educaţiei a demarat, luni, evaluarea inspectorilor şcolari generali. Echipe mixte din minister au plecat în teritoriu, într-o primă etapă de evaluare în judeţele Suceava, Olt, Mureş, Bacău şi Sibiu. Evaluarea are în vedere verificarea aspectelor care ţin de asigurarea calităţii, de management educaţional şi de audit financiar. Săptămâna viitoare, evaluarea va continua şi în alte judeţe. Ion Ișfan, inspectorul …

Citește mai mult
error: