miercuri , 11 decembrie 2019 - 10:27

Bărbat din Albeni, rănit în pădure! Acesta este în stare critică

Un bărbat de 44 de ani, din Albeni, a fost grav rănit, sâmbătă, după ce a fost lovit de un copac, în timp ce tăia lemne într-o pădure din Prigoria.
Echipaje de la ISU, ambulanța și salvamontul au intervenit în zona greu accesibilă ca să-l salveze.
Omul se afla în pădure cu alţi localnici. Aceştia au sunat la 112.
„Un cetățean a sunat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, semnalând faptul că un bărbat cu care acesta se afla în pădure pe raza comunei Prigoria, satul Negoiești, a fost lovit grav de o bucată de lemn. Imediat la fața locului au fost dislocate o autospecială de primă intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, o ambulanță din cadrul SAJ Gorj, precum și echipaje ale Serviciului Salvamont Gorj. Locația în care se afla persoana care avea nevoie de ajutor era foarte greu accesibilă echipajelor de interventie. Pentru a ajunge la fața locului, pompierii militari au renunțat la autospecială și au fugit efectiv pe jos mai bine de doi kilometri, singura mașină care a putut ajunge la fața locului fiind cea din dotarea Salvamont. Echipajele au constatat că bărbatul în vârstă de 44 de ani suferise răni foarte grave la nivelul capului. Acesta a primit primul ajutor calificat, a fost stabilizat și transportat la spital”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Poliția a deschis o anchetă în acest caz. „Sâmbătă seara, în comuna Prigoria, sat Negoiești, un bărbat de 44 de ani, din comuna Albeni, care se afla la tăiat de lemne, împreună cu alți doi, având documente legale, a fost lovit de o creangă în zona capului. Victima a suferit leziuni destul de grave și a fost transportata la spitalul Târgu-Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

Numirea șefului DIICOT Gorj, în ședința de joi a Secției pentru Procurori

Pe ordinea de zi a ședinței de joi a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: