Bărbat din Târgu-Cărbunești, acuzat că și-a ucis prietenul! Luni ar putea afla sentinţa definitivă


Bărbatul din Târgu-Cărbunești, judecat pentru o crimă pe care ar fi comis-o în 2010, când și-ar fi ucis prietenul, ar putea afla, luni, sentința finală, după ce Tribunalul Gorj l-a condamnat la 19 ani de închisoare cu executare. Dianu Felix se află sub control judiciar în timpul procesului. Instanța a stabilit termenul de luni „pentru administrare probe”. Bărbatul a formulat apel, după prima sentință. Tribunalul Gorj a decis și ca părțile civile să primească 100.000 de lei daune morale, fiecare. La fel ca în cazul Elodiei Ghinescu, trupul victimei nu a fost găsit. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție l-au trimis în judecată pe Dianu Felix pentru omor și profanare de morminte. „La data de 15 februarie 2010, inculpatul Dianu Felix, exercitând acte de violență asupra victimei N.D., a ucis-o, iar ulterior i-a ascuns cadavrul, care nu a fost găsit niciodată. Inculpatul și victima se aflaseră în relații de prietenie, însă la momentul comiterii faptei erau în conflict, pe fondul unei relații între inculpat și fosta soție a victimei. Din probele administrate reiese că inculpatul este ultima persoană în prezența căreia a fost văzută victima, în viață sau în orice alt mod, mai precis în autoturismul lui Dianu Felix”, se precizează în rechizitoriu. Printr-o sentință civilă din 2015, pronunţată de Judecătoria Târgu-Cărbunești, s-a hotărât declararea judecătorească a morții victimei, stabilindu-se că data decesului este 15 februarie 2010.
Loading...

Citește și

FOTO: Zeci de ghivece cu droguri, descoperite în locuința unui tânăr

Un bărbat de 31 de ani, din județul Dolj, a fost arestat preventiv, marți, după …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.