sâmbătă , 14 decembrie 2019 - 7:33

Bărbat lovit cu sticla în cap, în apropierea unei benzinării din Gorj


Un scandal care a avut loc între doi tineri, duminică, în apropierea unei stații Peco, din comuna Stoina, s-a încheiat cu reținerea unuia dintre ei. Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au stabilit că bărbatul de 31 de ani, din Stoina, l-ar fi lovit pe vecinul său, de aceeași vârstă. Acesta i-ar fi dat cu o sticlă în cap, victimei fiindu-i pusă viața în pericol. Inițial, agresorul a fost reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii şi liniştii publice. În scurt timp, procurorii au schimbat încadrarea faptei. „Acesta, în urma unor discuții contradictorii, generate de consumul de băuturi alcoolice, ar fi exercitat acte de violență asupra unui alt bărbat de 31 de ani, din comuna Stoina, în timp se aflau în zona unei stații de alimentare cu carburant, din localitate, provocându-i acestuia leziuni care au necesitat transportarea la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ulterior, în cauză s-a dispus declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
loading...
Loading...

Citește și

Șoferiță rănită, după ce s-a răsturnat cu mașina la Câmpu Mare

O mașină condusă de o femeie de 33 de ani, din orașul Novaci, s-a răsturnat, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: