Bărbatul care a dezgropat un mort ca să fure 50 de lei a ieșit râzând de la Poliție


Polițiștii au reușit să-l prindă, vineri, pe bărbatul acuzat că ar fi profanat mormântul unui tânăr de 18 ani, din comuna Săulești, pentru cei 50 de lei pe care rudele băiatului îmbrăcat în costum de ginere i-au pus în piept, atunci când l-au condus pe ultimul drum. Suspectul, un bărbat de 33 de ani, din aceeași localitate, fără ocupație, a ieșit râzând din sediul Poliției Târgu-Cărbunești, la scurt timp după ce s-a dispus reținerea sa pentru 24 de ore. „La data de 17 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au identificat un bărbat de 33 de ani, din comuna Săulești, bănuit de săvârșirea faptei, acesta fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Cercetările vor continua pentru probarea întregii activități infracționale, sub supraveghere unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Tânărul de 18 ani a murit anul trecut, după o boală cumplită. O femeie care a mers la cimitir a observat, marți, placa de pe cavou îndepărtată, iar familia a sesizat Poliția. „La data de 14 ianuarie, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați de către un bărbat de 38 de ani, din comuna Săulești, cu privire la faptul că monumentul funerar unde a fost înhumat fiul său a fost deschis. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în noaptea de 13/14 ianuarie, persoane necunoscute au deschis monumentul funerar în care se afla cadavrul unui tânăr de 18 ani, prin îndepărtarea plăcii de beton ce servea drept capac, sicriul fiind deschis”, potrivit IPJ Gorj. Bărbatul de 33 de ani ar fi cheltuit banii pe alcool și țigări.
Loading...

Citește și

FOTO: Zeci de ghivece cu droguri, descoperite în locuința unui tânăr

Un bărbat de 31 de ani, din județul Dolj, a fost arestat preventiv, marți, după …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.