Băsescu intervine în cazul adopției din Baia Aramă: ,,Este nepermis ce a făcut procuroarea”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, că procurorul care a luat cu forţa fetița din Baia de Aramă, pentru adopţie, ar trebui să demisioneze deoarece „nu e negociabil ce a făcut”.

„Cred că doamna procuror ar trebui să demisioneze pentru că nu e negociabil ce a făcut. Nu sunt specialist, dar am luat literatură de specialitate să mă documentez. Vizavi de modul cum a fost făcută ridicarea copilului codul de procedură civilă zice «nu este permis niciunei persoane să bruscheze minorul, să exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea». Dacă nu poţi să-l iei cu vorbă bună, amâni executarea hotărârii judecătoreşti. Este nepermis ce a făcut procuroarea. Ridicarea copilului trebuia să se facă paşnic şi de către executorul judecătoresc, nu de procuror. Scrie foarte clar în lege”, a afirmat, duminică, la România TV, Traian Băsescu.

Totodată, europarlamentarul PMP pune la îndoială motivaţia locuitorilor din Baia de Aramă care au protestatat după ce Sorina a fost luată cu forţa de procurorul de caz.

„Am văzut scrisoarea familiei care a avut-o pe Sorina, o scrisoare în care arată că au vrut s-o înfieze, dar n-au putut datorită lipsei de resursă financiară. S-a făcut evaluarea veniturilor familiei şi nu li s-a permis adopţia şi a Sorinei, care creşptea împreună cu un alt copil în aceeaşi familie. Aici intervine un lucru asupra căruia eu îmi pun un semn de întrebare. Vedem toţi manifestarea locuitorilor din Baia de Aramă, s-au dus la Craiova să protesteze. Această familie era relativ cunoscută în Baia de Aramă, că nu-i nu ştiu ce metropolă, se ştiu unii pe alţii. Acum sunt foarte revoltaţi. Au contribuit cu uniformă acestui copil ca să meargă la grădiniţă, cu o hăinuţă, iarna cu o pereche de cizmuliţe, că acum văd că suntem foarte energici, noi, comunitatea din Baia de Aramă. Vii şi îţi pui întrebarea: Suntem extrem de apropiaţi Sorinei şi vrem Sorina înapoi în Baia de Aramă ca s-o ajutăm, să-i schimbăm viaţa într-o familie care nu poate s-o adopte datorită mijloacelor financiare sau o facem dintr-un sentiment de revoltă faţă de procedura procurorului? Poate fi acesta motivul de bază, dar, altfel, comunitatea nu s-a îngrijit de acest copil până acum. Acum au aflat despre el”, a mai spus Băsescu.

sursa: romanialibera.ro

loading...
Loading...

Citește și

Prognoza METEO – Ce temperaturi ne așteaptă în acest weekend

Vremea va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, joi, local canicularã în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: