Bătaie de joc la Crasna. Drumurile de tarla pe care sătenii își duc oile la păscut au primit titulatura de străzi. Plăcuțele au costat peste 200 de milioane de lei vechi


Comuna Crasna e situată în Nord-Estul județului Gorj și nu este înfrățită cu niciunul din orașele Caracal sau Vaslui. Totuși, consilierii locali și conducerea administrației locale au luat decizia să denumească ulițele satelor și chiar drumurile care duc în câmp și să le ofere titulatura de străzi. Plăcuțele au costat câteva zeci de mii de lei, iar crăsnenii nu-și mai duc acum turmele la păscut pe drumul din deal, ci pe ”Strada Fulgerului”.

Primăria Crasna a cheltuit aproximativ 23.000 de lei, pentru câteva plăcuțe, cu denumiri de străzi, asta după ce numele pe care le vor purta ulițele satelor au fost aprobate de consilierii locali. Cât de utilă este cheltuiala decisă de reprezentanții administrației locale, în condițiile în care, printre drumurile botezate sunt și unele de tarla, se întreabă până și locuitorii comunei, numai că pretextul oficial e acela al inventarierii străzilor.
E paradoxal totuși că cetățenii își duc oile și vacile la păscut, aduc fânul din câmp sau merg la sapă la tarlalele cu porumb pe ”Strada Fulger”, în realitate o uliță neasfaltată, plină cu bolovani, pe unde doar animalele își pot face loc.
Popică Ilie, ”omul de la Urbanism”, a declarat pentru publicația on-line ”Sabotorii Gorjului” că s-a ținut cont de toate drumurile din domeniul public ”Drumuri de câmp și de tarla ziceți dumneavoastră? Noi am ținut cont de toate drumurile din domeniul public, vicinale, plus comunalele și am ținut cont de toate locuințele aflate pe respectivele drumuri ca să le prindem în nomenclatură. Aveau o denumire cadastrală și pe partea de intravilan se poate construi și acolo că este acces și să aibă o denumire…în anumite zone…. În toate cele 9 sate ale comunei au fost montate”, a precizat Ilie.
Așa că, dacă ajungeți prin comuna Crasna nu activați navigația că e posibil să ajungeți pe una dintre ulițele desfundate ale satelor cu pretenții de străzi ce pot fi incluse în harta rușinoasă a Gorjului.
Ca să aveți o idee despre cum gestionează comuna administrația publică locală de la Crasna, trebuie spus că în unele sate nu există apă curentă pentru că decidenții locali nu au montat apometre la rețeaua de alimentare cu apă pentru a nu pierde voturi, așa că locuitorii unor sate își irigă grădinile și livezile, în timp ce alții, mai ghinioniști, nu au apă nici să se spele pe față.

loading...
Loading...

Citește și

Avem un stadion! Ce facem cu el? Arena sportivă de 30 de milioane de euro, din centrul municipiului Tg-Jiu, E PUSTIE! Propunerea ȘOC a Clubului Pandurii către primărie!

Stadionul din Tg-Jiu, care a costat aproape 30 de milioane de euro, este pustiu, la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: