Bărbatul de 63 de ani, din Negomir, acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu o fetiță de 13 ani, din aceeași localitate, pe care ar fi lăsat-o însărcinată, a contestat decizia Judecătoriei Târgu-Jiu, care a pus sechestru, până la concurenţa sumei de 550.000 de lei, pe bunurile sale. Tribunalul Gorj i-a respins acțiunea.
„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul – inculpat”, a decis instanța, după ce Judecătoria Târgu-Jiu a dispus „instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare aparţinând inculpatului, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot servi la repararea pagubei produse, până la concurenţa sumei de 550.000 lei”.
Bătrânul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pentru viol. Anchetatorii au decis schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de act sexual cu minor, în viol. Minora a adus pe lume o fetiță. Bunica fetei a sesizat Poliția, în luna mai. Bătrâna și-ar fi dat seama că este ceva în neregulă, întrucât fata a prezentat întârzieri ale ciclului menstrual, moment în care a mers cu ea la control medical. Medicii au stabilit atunci că minora era însărcinată în 20 de săptămâni. Aceasta locuiește într-un centru maternal din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, fiind sprijinită să nu abandoneze școala. Ea este elevă în clasa a VII-a.