Bătrânul din Negomir, acuzat că a lăsat însărcinată o minoră, din nou în fața judecătorilor

Magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu au verificat, marți, măsura de arestare dispusă în cazul bărbatului de 63 de ani, din Negomir, acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu o fetiță de 13 ani, din aceeași localitate, elevă în clasa a VII-a, pe care ar fi lăsat-o însărcinată. Instanța a decis ca inculpatul să rămână după gratii în timpul procesului. „Menţine măsura arestării preventive a inculpatului trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de viol (5 acte materiale), măsură dispusă prin încheierea din data de 08.05.2019. Cu drept de contestaţie”, au decis magistrații. Bătrânul a fost trimis în judecată, anul trecut, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Anchetatorii au decis schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de act sexual cu minor, în viol. Fata a adus pe lume o fetiță. Bunica acesteia a sesizat Poliția, în luna mai. Bătrâna și-ar fi dat seama că este ceva în neregulă, întrucât a prezentat întârzieri ale ciclului menstrual, moment în care a mers cu ea la control medical. Medicii au stabilit atunci că minora era însărcinată în 20 de săptămâni. Aceasta a mers într-un centru maternal din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, fiind sprijinită să nu abandoneze școala.

loading...
Loading...

Citește și

Dezvăluire șocantă în cazul crimei din Piața Centrală Târgu-Jiu! Mesajele pe care le-a postat autorul faptei pe rețelele de socializare, înainte de omor

Bărbatul din Târgu-Cărbunești, arestat preventiv de judecătorii de la Tribunalul Gorj, pe 1 ianuarie, după …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.