miercuri , 17 octombrie 2018 - 17:20

Belgian cercetat după ce s-a răsturnat cu mașina pe Dealul Bujorăscu! Era beat


Un cetățean belgian, stabilit în județul Gorj, s-a ales cu dosar penal, luni seara, după ce s-a răsturnat cu autoturismul pe Dealul Bujorăscu. Din fericire, acesta nu a fost rănit. În urma cercetărilor, polițiștii au aflat care a fost motivul pentru care șoferul a pierdut controlul direcției. Acesta consumase alcool.

”La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită care a stabilit faptul că un bărbat de 70 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 – Ciuperceni, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcției, răsturnându-se în afara părții carosabile. În urma impactului a rezultat avarierea autoturismului, fără a fi înregistrate victime. Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultând o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, sub influența alcoolului”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.

Bărbatul de 70 de ani a refuzat să fie transportat la spital.

„În jurul orei 20.30, ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generate de un accident rutier produs în zona Dealul Bujorăscu în care a fost implicat un autoturism. La faţa locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Motru, care au constatat că, în urma impactului, a rezultat o victimă de sex masculin, care nu era încarcerată. Aceasta a primit îngrijiri medicale la faţa locului, însă a refuzat să fie transportată la spital”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

Gest impresionant făcut de purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, în Capitală

Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, a fost marți …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.