Bîrcă a dat în judecată Primăria Turburea pentru sporul de dificultate! Va încasa 50.000 de lei

ion-birca-primarul-din-turburea-(3)

Primarul Ion Bîrcă de la Turburea și alți șase angajați ai administrației publice locale au câștigat în instanță un spor de dificultate care va fi acordat retroactiv. Surse din Turburea spun că primarul va încasa aproximativ 50.000 lei, iar ceilalți membri ai comisiei câte 20.000 lei, bani aferenți perioadei decembrie 2010-decembrie 2013. Primarul a dat CL Turburea în judecată și pentru obținerea sporurilor pe 2014-2015.

drum-turburea-(6)

„Au fost și primari care au pierdut sporurile de dificultate pentru comisia de fond funciar. Acestea sunt ciudățeniile justiției!”-Sorin Arjoca, subprefect.

Magistrații Tribunalului Gorj au dat câștig de cauză celor șapte membri ai comisiei de fond funciar de la Turburea, care au cerut acordarea sporurilor de 50%. Aceste sporuri de dificultate trebuia să li se acorde în perioada 2010-2013, dar și de atunci până în prezent. Primarul Ion Bîrcă a decis anul trecut că este vremea să câștige banii care, spune el, i se cuveneau, atât lui, cât și celorlalți membri în comisia de retrocedări. Zis și făcut! Primarul, alături de ceilalți șase angajați ai Primăriei Turburea au acționat Consiliul Local (CL) Turburea în instanță și au avut câștig de cauză. Voci din CL spun că totul s-a întâmplat fără ca membrii consiliului să fie anunțați, astfel că administrația publică locală nu a fost reprezentată în instanță. La începutul acestei luni, toată primăria a aflat că anul acesta, din buget a fost alocată o sumă considerabilă (în comună se vorbește despre cinci miliarde de lei vechi n.red.) pentru ca cei șase membri ai comisiei de fond funciar să primească sporurile câștigate în instanță. Din comisia de retrocedări fac parte Ion Bîrcă, care este președinte, Ioana Dragu, Valerian Sguroiu, Cristina Cochină, Maria Sanda, Roșoga Maria și Constantin Truică (unchiul milionarului Remus Truică n.red.). Fiecare va primi un spor de 50% din salariu pentru perioada stipulată în sentința judecătorească.

„Era dreptul nostru, dar vom primi banii în patru ani”

În octombrie anul trecut, magistrații Tribunalului Gorj au obligat CL Turburea să plătească celor șapte reclamanți sporul de dificultate de 50% din salariu începând cu data de 20 decembrie 2013 până pe 31 decembrie 2013. Sentința a fost cu recurs, însă nu a fost atacată. Abia luna aceasta, după ce au aflat, cei din CL Turburea au depus o contestație în anulare. „Da, am câștigat în instanță acest proces, alocarea acestor sporuri. Eu, aseară, de exemplu, eram în pădure, la măsurători. Toți mergem la măsurători și nu este deloc ușor. Este ordonanță de Guvern care ne dă dreptate, au mai câștigat și alți primari. Nu este adevărat că voi lua 500 de milioane, cred că va fi undeva la 270 de milioane lei vechi. În funcție de executarea bugetară, vom vedea cum dăm banii. Îi putem lua în patru ani. Trebuie să ținem cont de priorități. Eu nu cred că îi vom putea plăti anul acesta, vom vedea. Alții au câștigat sporuri nemuncite, ale noastre sunt muncite, vă spun eu”, a declarat Ion Bîrcă, primarul comunei Turburea.

Primari ghinioniști

Florin Jurebie de la Săcelu a pierdut recent un proces similar. Membrii comisiei locale de fond funciar de la Săcelu nu își vor încasa aceste sporuri de dificultate, la fel întâmplându-se, în primă instanță, și Stănești. Vasile Pârvulescu, primarul comunei Stăneşti, s-a dat şi el în judecată pentru aceste sporuri, dar a pierdut. Dumitru Vulpe, primarul din Câlnic, este un alt primar care s-a judecat cu instituţia pe care o conduce şi cu consiliul local, însă magistraţii nu i-au acordat aceste sporuri. Anul trecut, la Primăria Berlești au fost acordate astfel de sporuri, fără să existe o sentință. Prefectura a contestat aceste sporuri, considerându-le ilegale. Acum, reprezentanții Prefecturii au mâinile legate: „Dacă există o hotărâre judecătorească definitivă, ea trebuie pusă în aplicare. Noi am contestat sporurile care nu aveau la bază o astfel de sentință. Au fost și primari care au pierdut sporurile de dificultate pentru comisia de fond funciar. Acestea sunt ciudățeniile justiției!”, a declarat Sorin Arjoca, subprefectul de Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

Accident cu trei răniți, în Târgu-Jiu! Șoferul, sub influența băuturilor alcoolice

Evenimentul rutier a avut loc azi-noapte, pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Târgu-Jiu. Printre răniți …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: