Bobiță, tânărul lovit de tren, înmormântat azi în Cimitirul Alimpești! Localnicii din Novaci îl plâng, el le-a dus pâinea în fiecare zi


Tânărul de 25 de ani, din Alimpești, care a murit, duminică, după ce autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de trenul InterRegio Reşiţa-Timişoara, în localitatea Gătaia, va fi înmormântat joi după amiaza în cimitirul comunei sale. Bobiță a fost plâns de prieteni, rude și cunoscuți, pe rețelele de socializare, însuși directorul Doinei Gorjului, Gheorghe Porumbel, postând un mesaj emoționant.

,,Adio, dragă Bobiță ! Nu trebuia să pleci, dar.. asta este… Cu siguranță, toți câți au aflat vestea cumplită, au rămas înmărmuriți. Probabil astfel ți-a fost ursita la trei zile şi .. te-a chemat destinul. Oare îşi vor mai aminti novăcenii că, ani la rând, în fiecare dimineaţă, le aduceai „la poartă” pâinea aburindă din Alimpeşti, de la Gabi Floarea ?!… Nimeni nu te-a văzut vreodată supărat, ci pus întotdeauna pe glume şi revărsând în preajmă-ţi doar bună dispoziţie. Învăţaseşi de tânăr să trăieşti şi să munceşti întru cinste şi demnitate. Iubeai viaţa şi oamenii din jurul tău. Păcat că pleci atât de tânăr! Măcar, dacă Domnul a vrut să te ia, să te odihnească în linişte şi pace ! Adio, drag copil, tânăr, frumos, cuminte şi… nevinovat”, a scris directorul Porumbel, fiind completat de zeci de mesaje de condoleanțe.

Dosar penal

Potrivit anchetatorilor, gorjeanul aflat duminică singur în mașină nu s-ar fi asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată, din judeţul Timiş. „Un bărbat de 25 de ani a condus un autoturism, pe DJ 588 A, iar la intrare în localitatea Gătaia, la trecerea de nivel cu calea ferată semnalizată prin indicatoare, nu s-a asigurat și a fost surprins și accidentat din partea dreaptă de trenul ce circula din direcția Gătaia către Timișoara. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto”, au precizat reprezentanții IPJ Timiș. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Surse susțin că Bogdan și-a condus iubita în județul Timiș și se întorcea acasă, în momentul producerii accidentului. Acesta se angajase ca șofer de tir.

loading...
Loading...

Citește și

Boza, înlocuit cu Burlan! „Am avut încredere în unii oameni care nu merită!” Președintele CS: Unul din motivele revocării, legat de modul de selecție și numire a domnului Boza!

Consiliul de Supraveghere (CS) al Complexului Energetic Oltenia l-a revocat, luni, 27 ianuarie a.c., pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.