Bogdan, din Târgu Jiu, angajat la Google-SUA! Cum arată o zi din visul american

bogdan-Drutu-america-(5)

• „Nu m-am gândit deloc înainte să plec!”

Bogdan Druțu din Târgu-Jiu are 27 de ani și este angajat al Google, ocupând funcția de Senior Software Engineer. Tânărul locuiește de câțiva ani în San Francisco, Statele Unite ale Americii. Prin multă muncă a ajuns să lucreze la una dintre cele mai importante companii din lume, fiind apreciat la locul de muncă și având viața la care a visat. Îi este dor de prietenii din România, de locurile natale, dar va rămâne în America și-n anii ce vor urma. Îi poartă un respect deosebit profesorului Eugen Nodea, din Colegiul Național Tudor Vladimirescu, omul care l-a inspirat și l-a ajutat să poată ajunge acolo unde este acum! Vă prezentăm un interviu despre „visul american” pe care Bogdan Druțu îl trăiește acolo!

Pe scurt, despre Bogdan Druțu
Data nașterii: 27 iulie 1987
Locul nașterii: Craiova
Studii: Universitatea Politehnică București, Facultatea de Automatizări și Calculatoare, secția Calculatoare.
Orașul în care locuiește în prezent: San Francisco
Locul de muncă: Google
Pasiuni: Ski, Hiking, Tenis, Călătoriile și, evident, Calculatoarele.

Reporter: Bogdan Druțu, ai copilărit la Târgu-Jiu. Ce amintiri frumoase ai din perioada liceului?
Bogdan Druțu: Da, am copilărit în Târgu-Jiu, într-un cartier aproape de Piața Mare. Îmi aduc aminte cu plăcere de momentele în care ieșeam în spatele blocului să bat mingea, să mă joc împreună cu ceilalți copii din cartier cu care încă mai țin legătura și le mulțumesc pentru acea perioadă frumoasă. În școala generală am fost norocos să am profesori excepționali de care îmi aduc aminte cu mare plăcere și de orele de pregătire pentru olimpiada de Chimie. În liceu, probabil, unele dintre cele mai frumoase momente au fost olimpiadele de Informatică și Fizică la care am participat (incluzând perioadele de pregătire). Îmi aduc cu plăcere aminte de domnul profesorul Vasile Antonie care din păcate nu mai este printre noi, cel care tot timpul era supărat că nu am ales fizica în defavoarea informaticii. Pregătirea pentru olimpiadele de informatică este o perioadă de care o să îmi aduc aminte cu mare plăcere, stăteam cam 6-8 ore pe zi în laboratorul de informatică și ajunsesem să cunosc pe toți elevii mai mici ca mine ai domnului profesor Eugen Nodea, care mă susținea și care m-a ajutat în acest timp.

Rep.: În perioada liceului, cine a fost persoana care te-a inspirat în alegerile viitoare, cine ți-a îndrumat pașii spre o carieră în informatică?
B.D.: Informatica am început-o din clasa a II-a prin clubul elevilor sub îndrumarea doamnei profesore Groza și am continuat până la sfârșitul clasei a VIII-a. În liceu, am avut trei profesori de informatică diferiți: pe doamna profesoara Elena Goga, doamna profesoara Gabriela Nodea și domnul profesor Eugen Nodea. Probabil persoana care m-a susținut cel mai mult a fost domnul Eugen Nodea, cel care mă ajuta cu site-uri de probleme și care mă ajuta să am timp să lucrez cât mai mult.

Rep.: În timpul liceului ai participat la olimpiade?
B.D.: Calificarea în lotul lărgit pentru olimpiada internațională de informatică, în anul 2006. Premii și mențiuni la olimpiada județeană și națională de informatică. Am mai obținut premii și mențiuni la concursuri interjudețene ca InfoOltenia, Stefan Odobleja, etc. În timpul facultății am participat la ACM, unde am ajuns la faza european-centrală de 3 ori, cea mai bună clasare fiind locul 10 în anul 2010.

Rep.: În 2010 ai absolvit facultatea la Universitatea Politehnică din București. Care a fost primul job?
B.D.: Am avut primul internship la Adobe încă din timpul facultății, acolo unde mi-am făcut lucrarea de licență. După terminarea facultății, am avut primul job full-time la Adobe.

Rep.: Ce te-a recomandat pentru slujba de la Adobe?
B.D.: Probabil unii din factorii importanți au fost primul internship, rezultatele de la ACM și probabil faptul că am terminat facultatea în primii 5%.

Rep.: Cum a apărut oportunitatea de a pleca în America?
B.D.: În timp ce lucram la Adobe (după cca 6 luni) au fost două conferințe care s-au ținut în America și, pentru că eram cel mai nou din echipă și cel mai ne-experimentat, nu am fost selectat să particip. Îmi aduc aminte că voiam să văd America (the american dream) si am decis să răspund unui email pe care îl primisem cu ceva timp în urmă pe linkedin. Am fost invitat la ei (la Google) la sediu pentru interviuri/discuții, iar Google a suportat toate cheltuielile.

Rep.: Ai susținut un concurs pentru locul de muncă de la Google? Ce post ocupi în prezent? Este diferit de cel din 2012?
B.D.: Da, au fost în total două interviuri telefonice și mai multe discuții/interviuri cu angajați din Google în America. Am început ca nivel de începător (entry level), iar de atunci am avansat încă două poziții până la poziția curentă de Senior Software Engineer.

Rep.: Mai ții minte prima zi în America? Ce sentimente te-au încercat?
B.D.: Am ajuns după un zbor de 17 ore și eram foarte obosit. Îmi aduc aminte că am mâncat de la un McDonalds (nu am mai făcut asta niciodată, pentru că aici McDonalds arată cu totul diferit, mult mai rău decât la noi, în România) și am vizitat sediul Google, unde peste o zi urma să am interviul pentru angajare.

Rep.: În ce oraș ai primit primul job din SUA? Cum te-ai acomodat departe de casă, de locurile natale?
B.D.: În America am lucrat la o singură companie până în prezent, aceasta fiind Google și într-un singur oraș Mountain View, care este la cca. 60 min de San Francisco, unde locuiesc. Încerc să îmi trăiesc viața aici și am întâlnit o mulțime de oameni extraordinari. Încă îmi mai lipsesc prietenii din România, dar vin destul de des în vizită (cam de două ori pe an!).

 

„O zi normală de lucru începe la ora 9.00 și se termina la 21.00”

 

Rep.: Ai întâlnit alți români acolo? Mai sunt alți români angajați la Google, gorjeni?
B.D.: Suntem foarte mulți români angajați la Google. Cred că cca 300 în toată lumea, cât despre gorjeni, nu știu decât o singură persoană, dar pot să fie mai mulți, pentru că nu îi cunosc pe toți românii din companie.

Rep.: Ești mulțumit de câștig? Unde locuiești?
B.D.: Salariul este un lucru confidențial în compania noastră din diferite motive, dar este suficient cât să avem o viață liniștită. Google încearcă să îi facă pe angajații săi să nu se gândească la probleme financiare, ci să fie concentrați pe ceea ce au de făcut la serviciu. În America, probabil 80% din populație locuiește în chirie, și eu fac la fel.

Rep.: Cum e să lucrezi la Google? Am citit că au un sediu extraordinar. Cum decurge o zi din viața ta?
B.D.: Este foarte frumos, dar și obositor. O zi normală de lucru începe la ora 9.00 când iau shuttle-ul, care ne duce la sediu și încep prin a citi email-urile și alte informații de care am nevoie pentru acea zi și se termina la 21.00 când ajung acasă. Uneori munca continuă și când ajung acasă. Nu există un program concret de lucru și fiecare inginer are voie să lucreze cât și când vrea.

Rep.: Care a fost cel mai greu moment din anii petrecuți departe de casă?
B.D.: Probabil faptul că am lipsit la câteva evenimente importante ale unor prieteni de ai mei, în special nunți, pentru că sunt la vârsta la care mulți dintre prietenii mei se căsătoresc.

Rep.: Unde te vezi peste trei, cinci ani?
B.D.: Nu știu să răspund la această întrebare foarte precis. Planul este ca, în următorii cel puțin doi ani, să rămân în San Francisco.

Rep.: Cine sau ce te-a inspirat în deciziile pe care le-au luat în legătură cu, cariera ta, cu plecarea atât de departe de țară?
B.D.: A fost totul foarte spontan! Nu cred că m-am gândit deloc înainte să plec. Am vrut să văd America, după aceea am primit oferta de a lucra la Google și am decis să mă mut.

Rep.: De cine îți este cel mai dor de când ești în America? Ce îți lipsește de acasă, din Gorjul natal?
B.D.: De părinții mei, de întreaga familie și de prietenii de acolo!

loading...
Loading...

Citește și

Stadiul implementării proiectului de construire a unui grup energetic nou de 600 MW la Sucursala Electrocentrale Rovinari din cadrul CEO

Andrei Maioreanu, Secretar de Stat în Ministerul Energiei ne prezintă în interviul de mai jos …

3 comentarii

  1. Popescu Mirela

    Felicitari pentru toate realizarile, am incredere intr-un viitor stralucit!

  2. Bravo! Felicitari pentru realizarile de pana acum!

  3. Nelutu Trandafir

    Felicitari, demn de tot respectul !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: