Boza, clarificări despre cât va primi fiecare salariat al CEO din economia la fondul de salarii!


Președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Sorinel Boza, a declarat, marți, că la nivelul companiei nu a fost stabilit cuantumul sumei pe care o vor primi cei 13.000 de salariați din economia la fondul de salarii, aceasta urmând să fie stabilită în jurul datei de 10 ianuarie, după închiderea lunii decembrie.

Boza a ținut să precizeze că va merge, miercuri dimineața, să discute cu minerii de la Jilț Nord care au refuzat să înceapă lucrul marți, 10 decembrie a.c., din cauză că suma vehiculată în presă este prea mică.

Sorinel Boza, președintele Directoratului CEO, a afirmat că la nivelul conducerii companiei, s-a stabilit, cu directorul de Resurse umane și cu directorul Financiar, ca după ce se va trage linie, adică după plata lichidării pe luna decembrie, se va identifica suma rămasă ca și economie la fondul de salarii, în jurul datei de 10 ianuarie, iar aceasta va fi împărțită, în mod egal, tuturor angajaților complexului.

”Am fost sunat de șeful de carieră și am încercat să înțeleg și să vorbesc cu o persoană dintre oamenii de acolo. Eram la București pentru că la ora 9 de dimineață am avut, cu colegii din Directorat, o întâlnire cu dl. ministru Popescu pe subiectele arhicunoscute, eram toți plecați de noaptea și am încercat să înțeleg, am identificat două idei, două probleme. Prima problemă este așa zisă economie la fondul de salarii despre care dumnealor spuneau că-i cam mică. Am pus o întrebare clară: cine a stabilit că e mică? Pentru că până la ora aceasta noi nu am stabilit cuantumul acestui beneficiu pe care îl vom da tuturor angajaților companiei. Am stabilit, de comun acord cu directorul de resurse umane și cu directorul financiar, ca din momentul în care vom face plățile, care se fac acum, bonurile, primele, să plătim și avansul, tragem linie, mai ales că acestă sumă urmează să fie dată, identificată și plătită, după data la care plătim lichidarea, după închiderea lunii decembrie, care este în jurul datei de 10-11 ianuarie”, a spus Sorinel Boza la postul de televiziune Tele3.

Șeful CEO a adăugat că va merge să-i lămurească pe minerii care s-au declarat nemulțumiți de cuantumul sumei pe care ar urma să o primească, după ce în spațiul public au fost vehiculate diverse cifre nereale.

”Noi nu știm, astăzi, cât va fi acea rezervă la fondul de salarii. Că ne dăm unii sau alții cu presupusul, hai s-o lăsăm pentru alte situații, nu pentru asta. Eu cred că facem de prea mult bine! Ne-am ținut de cuvânt și am plătit anul acesta, deși situația a fost foarte grea, n-am avut întârzieri, am plătit primele, salariile la timp și am spus că la sfârșitul perioadei de plăți vom analiza și dacă există posibilitatea să dăm x lei, x lei vom da. Nu avem cum să reținem din acestă economiei, trebuie să înțelegem, explic asta de trei ani de zile…Mâine (miercuri, 11 decembrie –n.r) voi merge acolo, o să le vorbesc, să încerc să le explic, să înțeleagă și asigur pe toată lumea că toți banii care vor rezulta din economia la fondul de salarii, toți se vor împărți, egal, la toți salariații acestui complex. Să terminăm o dată cu golăniile că, ba împarte Boza la TESA, ba nu-i dă lui TESA, nu este adevărat, se vor împărți la cei 13.000 de angajați”, a conchis Boza.

loading...
Loading...

Citește și

Pensiunea mezinului primarului de Bustuchin, invizibilă de aproape 12 ani! Terenul concesionat din 2008, închiriat la firme private

Un consilier local liberal din Bustuchin lansează acuzații grave la adresa primarului comunei, Ion Ciocea, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.