Bravo, ai ȘTIL!


Primele salopete de vară vin în CEO în mai! Până atunci, inspectorii sociali vor face control de calitate a echipamentelor, direct la firme

Firmele care vor veni cu oferte privind echipamentul subțire pentru angajații din producție ai CE Oltenia vor trebui să treacă de inspectorii de controlul calității, activitate ce ar urma să fie desfășurată de inspectorii sociali ai companiei. Mai exact, sindicaliști gen Pîrvulescu, Mitrescu, Roșca, Bădița.. vor fi obligați să ia la pipăit fiecare salopetă în parte, să încerce produsul și chiar să stabilească dacă materialul este unul pretabil pentru munca în carieră sau nu. Chiar dacă respectivii lideri nu au studii în industria textilă ori a cauciucului, ei tot vor da trendul și moda vară-iarnă 2019 din CEO.

În Comisia de Sănătate și Securitate în Muncă, care a avut loc miercuri la CEO, s-a stabilit ca, în actuala fișă a postului, inspectorilor sociali ai companiei să mai aibă trecut un punct. Acesta, pe lângă cele care privesc pierderea timpului la cafea la terasa situată vizavi de sediul companiei..
Mai exact, inspectorii în cauză vor fi obligați să își dea cu părerea avizat, în legătură cu echipamentul de vară al salariaților companiei. De altfel, doar în baza hotărârii unanime a noilor specialiști în vestimentație de vară se va permite accesul la licitație a firmelor de profil care vor să vândă salopete și bocanci personalului companiei.
Chiar dacă inspectorii sociali nu au nici în clin, nici în mânecă cu domeniul respectiv, comisia întrunită miercuri a decis să-i însărcineze pe respectivii cu o activitate care li se potriveștre mănușă doar juraților de la emisiunea tv ,,Bravo ai stil”!
În ciuda penibilului situației, liderii au acceptat să impună trendul vestimentar în CEO, pentru a putea apoi, probabil când funcția li se va desființa, să își folosească noua calificare profesională și într-un domeniu care nu are legătură cu mineritul și energia.

loading...
Loading...

Citește și

Un tren nou al CFR a staționat în Gara Târgu-Jiu! Noul mijloc de transport, de înaltă clasă

Compania de stat CFR Călători a anuntat, vineri, ca noul Mers al Trenurilor 2019-2020 va …

2 comentarii

  1. Şi care-i problema ? Scrie în fişa postului că „se pricepe” ? ‘Se pricepe” ! Că Daea-i inspectori ! Şi apoi postul (vezi fişa potului) vindecă prostu’ !!! Invidioşilor !

  2. Gogu Semidoctu- Lampas

    Da maturile si farasele cand ii puneti sa le incerce!
    Poate ar fi nevoie si la lavete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: